Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stie ministrul Bode cum stă treaba cu Oltchim şi Arpechim?

Publicat in Ziua Veche, marți 21 februarie 2012 ·

Numirea tânărului pedelist Lucian Bode în fruntea Ministerului Economiei a reanimat jocurile de culise din jurul companiilor strategice din sectorul energetic.

Marii „combinatori” din economia subterană vor să profite de ingenuitatea tânărului ministru pentru a-şi duce la capăt planurile legate de acapararea sau distrugerea unor companii din sistemul energetic, ajutaţi de personaje aflate chiar în anturajul lui Bode, susţin surse avizate. Este şi cazul combinatului Oltchim, pe care puternice grupuri de interese se chinuiesc să-l desfiinţeze de vreo câţiva ani. Lucian Bode, un personaj politic aproape anonim, fără nici o experienţă profesională relevantă, a fost numit într-o perioadă extrem de dificilă la conducerea celui mai important minister din România, în jurul căruia se învârt afaceri de miliarde de euro, scrie cotidianul PUTEREA.

Bode, pus să gestioneze sistemul energetic naţional, a anunţat imediat după numire o primă victorie a „băieţilor deştepţi”, care au refuzat o renegociere a contractelor bilaterale semnate cu Hidroelectrica, precum şi desecretizarea documentelor, ce trebuia făcută până pe 15 februarie. Tot până la această dată, conform acordului cu FMI, trebuiau demarate procedurile pentru privatizarea pe piaţa de capital a unor companii energetice. Acest lucru nu s-a întâmplat însă. Potrivit unor surse avizate, lupte aprige de culise se duc în prezent în Ministerul Economiei pentru desfiinţarea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Soarta combinatului este legată aproape ombilical de cea a rafinăriei Arpechim, aparţinând OMV Petrom, închisă în prezent din cauza pierderilor uriaşe înregistrate. Guvernul Boc a anunţat la începutul anului că statul român este interesat să cumpere rafinăria de la OMV, dar se pare că discuţiile nu au avansat. Aceleaşi surse susţin că persoane foarte influente şi-au întins „tentaculele” până în anturajul m

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 4 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Ministrul Economiei: Valoarea schimburilor comerciale între România şi Bavaria a ajuns la 8,37 miliarde euro, cu un plus de 1,2 miliarde euro în favoarea României

News.ro acum o ora
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, anunţă, după şedinţa comună a guvernelor României şi Bavariei, că peste o mie de companii cu capital bavarez sunt înregistrate în România. Conform ministrului, valoarea schimburilor comerciale între România şi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum o ora
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 2 ore
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 5 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 6 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 4 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°