Un grup de oameni de ştiinţă, condus de americanul Charles Nelson de la Şcoala Medicală Harvard, a urmărit comportamentul a 136 de copii care au fost abandonaţi la naştere şi plasaţi într-un orfelinat din Capitală.

Experimentul, început în 1999, s-a concentrat pe efectele psihologice pe care le-a avut orfelinatul asupra copiilor. Nelson si colegii sai i-au urmărit pe micuţi, crescuţi într-un spaţiu nepotrivit, ostil unei dezvoltări fireşti. „Un mediu spartan unde copiii au petrecut ore holbându-se la un perete alb şi au urmat un program extrem de rigid al activităţilor. Copiii au primit foarte puţină atenţie din partea persoanelor care îi îngrijeau" descrie articolul publicat pe site-ul www.sciencenews.org, citat de jurnalul.ro.

Nelson, împreună cu colegii lui, au aranjat ca jumătate din copiii de la orfelinat să fie relocaţi în familii separate. Numit „Proiectul de Intervenţie Timpurie Bucureşti", experimentul a oferit o modalitate de a testa importanţa unui mediu bun, în copilărie.

Concluzia principală a studiului, prezentată de profesorul Charles Nelson pe 17 februarie la întâlnirea anuală a Asociaţiei Americane pentru Progresul Ştiinţei, aduce în prim-plan importanţa primilor doi ani din viaţa copiilor.

Articolul de pe site-ul de stiinţă, arată că ecourille unui start greu în viaţă au persistat mult timp după ce orfanii s-au mutat într-o familie nouă, găsită de echipă. La vârsta de 8 ani, copiii care au petrecut primii 2 ani sau mai mult în orfelinat, înainte de a locui într-o familie, au avut probleme profunde în modul în care au interacţionat cu alţi copii. Pe când cei care au reuşit să scape de orfelinat înainte de a împlini 2 ani, s-au adaptat rapid la valorile sociale normale, comportându-se la fel de bine ca acei copii crescuţi de părinţii naturali.

Studiul mai arată că, pe lângă diferenţele de comportament, apar şi diferenţe bi