Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul UE pe 2010, refuzat de Marea Britanie, Olanda şi Suedia

Publicat in Bursa, marți 21 februarie 2012 ·

Olanda, Suedia şi Marea Britanie au refuzat să semneze aprobarea bugetului operativ al Uniunii Europene pe 2010, declarând că depăşirile de costuri sunt nejustificate într-un moment în care guvernele naţionale sunt obligate să reducă din cheltuieli, potrivit Bloomberg.

Cele trei state nord-europene au votat împotriva asumării conturilor, astăzi în cadrul unei întruniri de la Bruxelles, după ce auditorii au descoperit că rata de erori în bugetul de 122 miliarde de euro a crescut de la 3,2% la 3,7%. A fost pentru prima dată când Marea Britanie a refuzat asumarea.

"În aceste momente turbulente, statele membre ar trebui să respecte aceleaşi standarde înalte pentru bugetul UE cum ar face-o şi pentru bugetele lor naţionale", a declarat cancelarul trezoreriei, George Osborne, alături de omologii săi olandez şi suedez, Jan de Jager, respectiv Anders Borg, adăugând: "Ar trebui să ne amintim că în spatele bugetului Uniunii stau contribuabilii naţionali şi de aceea cerem îmbunătăţiri importante şi urgente calităţii managementului fiscal al UE".

Vlad F. Dumea Olanda, Suedia şi Marea Britanie au refuzat să semneze aprobarea bugetului operativ al Uniunii Europene pe 2010, declarând că depăşirile de costuri sunt nejustificate într-un moment în care guvernele naţionale sunt obligate să reducă din cheltuieli, potrivit Bloomberg.

Cele trei state nord-europene au votat împotriva asumării conturilor, astăzi în cadrul unei întruniri de la Bruxelles, după ce auditorii au descoperit că rata de erori în bugetul de 122 miliarde de euro a crescut de la 3,2% la 3,7%. A fost pentru prima dată când Marea Britanie a refuzat asumarea.

"În aceste momente turbulente, statele membre ar trebui să respecte aceleaşi standarde înalte pentru bugetul UE cum ar face-o şi pentru bugetele lor naţionale", a declarat cancelarul trezoreriei, George Osborne, alături de omologii săi o

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 4 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 8 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 4 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 9 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 9 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 9 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 8 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 10 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 8 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 9 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

21°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

21°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°