Social-democrata îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Antonella Marinescu este căsătorită şi mamă a doi băieţi, Rareş şi Mugur, dar şi un politician foarte implicat.
Nu doar politica se află în prim-planul activităţilor sale, ci şi afacerile constituie un punct important în viaţa sa. De asemenea, Antonella Marinescu este pasionată de scufundări şi de echitaţie, iar una dintre marile iubiri ale vieţii sale este El Iman, armăsarul pursânge arab pe care îl deţine. Deputatul este preşedinte al Organizaţiei Municipale a Femeilor Pesediste, dar şi membru al Comisiei pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor. Antonella Marinescu face parte şi din Consiliul Director al Volei Club Municipal Feminin Constanţa, fiind în aceleaşi timp membru fondator al clubului. Deputatul are următorul motto după care îşi ghidează întreaga activitate: „O singură dată trecem prin viaţă. Promit că dacă pot să fac un bine cât de mic unei fiinţe, o să-l fac acum fără zăbavă, căci altă dată nu voi mai trece pe aici". Social-democrata îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Antonella Marinescu este căsătorită şi mamă a doi băieţi, Rareş şi Mugur, dar şi un politician foarte implicat.
Nu doar politica se află în prim-planul activităţilor sale, ci şi afacerile constituie un punct important în viaţa sa. De asemenea, Antonella Marinescu este pasionată de scufundări şi de echitaţie, iar una dintre marile iubiri ale vieţii sale este El Iman, armăsarul pursânge arab pe care îl deţine. Deputatul este preşedinte al Organizaţiei Municipale a Femeilor Pesediste, dar şi membru al Comisiei pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor. Antonella Marinescu face parte şi din Consiliul Director al Volei Club Municipal Feminin Constanţa, fiind în aceleaşi timp membru fondator al clubului. Dep