Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caz de dare de mită în Mehedinţi

Publicat in Bursa, miercuri 22 februarie 2012 ·

Ieri, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Biroul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, în colaborare cu Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, au prins în flagrant un cetăţean în timp ce oferea unui poliţist 400 lei, pentru a nu lua măsurile legale împotriva sa, respectiv, întocmirea unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, fără a poseda permis de conducere, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei.

În fapt, un echipaj de poliţie format din doi poliţişti a oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Bulgaria, conducătorul auto declarându-şi iniţial o identitate falsă. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit identitatea reală a acestuia, S.G., precum şi faptul că nu posedă permis de conducere.

Pentru a nu fi sancţionat, respectiv pentru a nu i se întocmi acte de constatare pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, fără a poseda permis de conducere, conducătorul auto a promis celor doi poliţişti 100 euro.

Agenţii de poliţie au refuzat şi l-au condus pe S.G. la sediul I.P.J. Mehedinţi, în vederea întocmirii actelor de constatare, sesizând totodată Direcţia Generală Anticorupţie - Biroul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi.

În baza sesizării, ofiţerii D.G.A., împreună cu procurorul de caz şi lucrătorii D.G.I.P.I., au realizat acţiunea de prindere în flagrant a conducătorului auto în timp ce oferea unuia dintre poliţişti 400 lei.

Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită.

F. A. Ieri, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Biroul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, în colaborare cu Direcţia Generală de Inform

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul Curţii Penale Internaţionale. CPI ”nu are jurisdicţie” în israel, apreciază Blinken

News.ro acum 33 minute
Preşedintele american Joe Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, care a anunţat luni că a depus o cerere în vederea e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 30 minute
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 58 minute
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum o ora
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum o ora
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 2 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 4 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

21°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°