Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce a apărut peste noapte în copacii dintr-un parc din Yorkshire. GALERIE FOTO

Publicat in Gandul, miercuri 22 februarie 2012 ·

Locuitorii orăşelului Yorkshire au rămas uimiţi când s-au trezit cu câţiva copaci transformaţi în opere de artă. Aceştia sunt sculptaţi, dar nimeni nu cunoaşte cine este artistul, scrie Daily Mail. Astfel, copacii au fost transformaţi în sculpturi de 3 sau 6 metri ce reprezintă un dragon, un chip fantomatic şi un pescăruş, spre încântarea localnicilor.

Toţi cei care ajung în zonă, mai au un obiectiv - nu doar peştera Mother Shipton. Turiştii pot admira şi neobişnuitele sculpturi cu autor necunoscut. Ele au apărut în urmă cu aproximativ două luni.

Potrivit preşedintei Societăţii Civile din Knaresborough, oamenii din oraş vorbesc despre întâmplare, lăudând operele de artă. “Nimeni nu a dezvăluit cine este artistul, este un adevărat mister. Este o metodă bună de promovare a oraşului pentru avem şi noi un fel de Bansky şi astfel poate fi o atracţie turistică”, a zis Althea Farmer.

Deşi toată lumea este curioasă şi vrea să afle cine este cel care a realizat sculpturile, se pare că autorităţile oraşului sunt mulţumite pentru că oferă un aer misterios. „Cu toate astea, este foarte talentat, aşa că am vrea să-l cunoaştem”, a adăugat Farmer.

Locuitorii orăşelului Yorkshire au rămas uimiţi când s-au trezit cu câţiva copaci transformaţi în opere de artă. Aceştia sunt sculptaţi, dar nimeni nu cunoaşte cine este artistul, scrie Daily Mail. Astfel, copacii au fost transformaţi în sculpturi de 3 sau 6 metri ce reprezintă un dragon, un chip fantomatic şi un pescăruş, spre încântarea localnicilor.

Toţi cei care ajung în zonă, mai au un obiectiv - nu doar peştera Mother Shipton. Turiştii pot admira şi neobişnuitele sculpturi cu autor necunoscut. Ele au apărut în urmă cu aproximativ două luni.

Potrivit preşedintei Societăţii Civile din Knaresborough, oamenii din oraş vorbesc despre întâmplare, lăudând operele de artă. “Nimeni

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană. Şeful grupării teroriste ieşea rar din buncăr

Mediafax acum 27 minute
„Hassan Nasrallah este mort”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, lt. col. Nadav Shoshani, prin intermediul platformei de social media X. CNBC nu a putut verifica independent informaţia. Nu au fost încă făcute comentarii sau decla

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 27 minute
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum o ora
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum o ora
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum o ora
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

BANCUL ZILEI | Discuție între doi pensionari

Gandul acum 2 ore
Bancul zilei îi implică, astăzi, pe seniori. Este vorba, mai precis, de doi dintre aceștia… care au devenit melancolici. Doi pensionari: – Bă, tu mai ții minte pastilele de ni le dădeau ăia în armată, ca să nu ne stea mintea la femei? – Da! Ce-i cu

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 4 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 4 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum 2 ore
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°