La data de 17 februarie, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au fost sesizaţi cu privire la faptul că în ziua precedentă, în jurul orei 09.00, în zona strada Pelicanului - Piaţa CET din municipiul Constanţa, două persoane de sex bărbătesc, una de 26 de ani şi cealaltă de 23 de ani, ambele din localitatea Băltăgeşti, judeţul Constanţa, au fost agresate prin loviri cu pumnii şi cu o bâtă de baseball de către Neculae B., de 25 de ani, din Constanţa.
În urma activităţilor de investigare desfăşurate, s-a stabilit că în cauză este vorba despre un conflict spontan, având la bază o neînţelegere în trafic, în sensul că cele două victime, pietoni fiind, au fost pe punctul de a fi lovite cu maşina de către agresor, care se afla la volanul unui autoturism de teren şi care, în urma reproşurilor adresate de părţile vătămate, le-a agresat prin aplicarea de lovituri repetate, mai întâi cu pumnii şi apoi cu o bâtă de baseball pe care o avea în autoturism. Una dintre victime a formulat plângere penală împotriva suspectului, iar în urma examinării medico-legale s-a stabilit că „prezintă leziuni traumatice - fractură de mandibulă stânga, entorsă genunchi dreapta, imobilizare gipsată - care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, cu suprafaţă mare şi care necesită pentru vindecare 50-55 de zile dacă nu survin complicaţii, fără a-i fi pusă viaţa în primejdie". Cauza a fost prezentată şi analizată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, ocazie cu care s-a concluzionat că faptele comise de suspect, astfel cum au fost săvârşite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În urma măsurilor de căutare şi depistare întreprinse, poliţiştii l-au identificat pe suspect, în ziua de 20 februarie, într-un apartament din municipi