Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delfinii ar putea deveni persoane non-umane

Publicat in Ziua Veche, miercuri 22 februarie 2012 ·

Delfinii ar putea fi declaraţi persoane non-umane. O coaliţie formată din oameni de ştiinţă, filozofi şi organizaţii pentru protecţia animalelor a propus o declaraţie a drepturilor delfinilor pe care speră să o transforme în lege. “Dovezile ştiinţifice sunt acum suficiente pentru a susţine faptul că delfinii au, la fel ca şi oamenii, conştiinţă de sine, sunt fiinţe inteligente cu emoţii şi personalităţi”, a declarat filozoful Thomas White. “În consecinţă, delfinii ar trebui să fie consideraţi «persoane non-umane» şi evaluaţi ca indivizi. Din punct de vedere etic, rănirea, uciderea sau capturarea delfinilor sunt greşite”, a adăugat filozoful. Această lege ar opri deţinerea acestor mamifere în grădini zoologice sau delfinarii şi ar interzice pescuirea lor. Balenele ar fi, de asemenea, incluse pe lista acestei legi, ceea ce va însemna că vânătorii de balene ar putea fi clasificaţi ca ucigaşi, informează Daily Mail, citat de Mediafax. Toate acestea au fost propuse la conferinţa anuală a Asociaţiei Americane pentru Progresul Ştiinţei de la Vancouver. Potrivit acestui proiect, chiar şi excursiile pentru observarea balenelor ar fi supuse la relgementări pentru respectarea intimităţii lor, iar companiile de petrol ar trebui să acorde o atenţie mai mare efectului pe care l-ar putea avea proiectele lor asupra vieţii acestor creaturi şi a culturii lor. Cei din coaliţie spun că, datorită progreselor în ştiinţă, este clar că delfinii sunt extrem de inteligenti şi sensibili. Proiectul de lege prevede pentru fiecare membru individual (cetacee, balene, delfini sau marsuini) dreptul la viaţă. De asemenea, spune că nimeni nu are dreptul de a deţine aceste creaturi sau de a face ceva care aduce atingere drepturilor şi libertăţilor lor. Delfinul este pe locul doi după om în funcţie de greutatea creierului în raport cu cea a corpului. Principalul argument în susţinerea acestei declaraţii

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 4 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 12 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 5 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 7 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 12 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 9 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 13 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum 5 ore
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 9 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

16°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°