Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asigurătorii, loviţi de viscol Şi zăpezi

Publicat in Romania Libera, miercuri 22 februarie 2012 ·

Brokerii din asigurări se aşteaptă ca numărul daunelor plătite pe segmentul asigurărilor auto şi pe cel al poliţelor de locuinţă să crească după topirea zăpezilor.

Companiile de brokeraj în asigurări membre UNSICAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România - se aşteaptă la o creştere a numărului de dosare de daună pe portofoliile de poliţe intermediate după topirea zăpezilor. Brokerii estimează că liniile de asigurări pe care se vor înregistra mai multe cereri de despăgubire vor fi cele auto, de locuinţe şi bunuri şi de răspundere civilă. „În cazul locuinţelor, ne aşteptăm la daune cauzate de greutatea stratului de zăpadă, fie de dimensiuni mici, de tipul streşinilor sau teraselor avariate, fie de mai mare amploare, în special la casele îmbătrânite.

Răspunderea civilă este un alt risc de sezon, prin pagubele pe care le pot produce căderile, ţurţuri. Mulţi proprietari iau măsuri de prevenire, prin afişarea unor mesaje de avertizare, dar acestea nu îi exonerează în cazul în care totuşi s-ar întâmpla ceva. Pe segmentul auto, riscul de ciocniri uşoare s-a produs mai frecvent în această perioadă, însă unele urme sunt mai puţin vizibile şi, probabil, vor fi raportate ca daune o dată cu îmbunătăţirea vremii", declară Victor Şraer, director general, OTTO Broker.Creşte numărul accidentelor auto

Sebastian Matişan, director general INK Consultanţă Broker, spune însă că pe portofoliul de poliţe Casco intermediat de compania pe care o reprezintă s-a înregistrat o creştere cu 30% a dosarelor de daună, comparativ cu luna februarie 2011, în timp ce pe segmentul asigurărilor de locuinţe creşterea este de 100%.

„În februarie 2011, compania noastră nu a înregistrat nici o cerere de despăgubire pentru asigurările de locuinţe intermediate. Anul acesta, în afara daunelor provocate de greutatea stratului de ză

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 11 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 7 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 11 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 8 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 11 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Sindicalişti: Veniturile angajaţilor plătiţi cu salariul minim vor scădea, în loc să crească

Mediafax acum 12 ore
Sindicaliştii cer Ministerului de Finanţe şi Guvernului modificarea urgentă a pragului pentru acordarea deductibilităţii fiscale în cazul celor plătiţi cu salariul minim, în vederea corelării sale cu majorarea care intră în vigoare de la 1 iulie 202

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 12 ore
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Un donator de sânge a subscris titluri Fidelis de 43 mil. lei. Va primi o dobândă de 3 mil. lei

Mediafax acum 8 ore
Cu alte cuvinte, o persoană fizică, donator de sânge cu adeverinţă valabilă de la 1 ianuarie 2024 până prezent, a subscris 433.237 de titluri de stat Fidelis R2507B pentru care va primi o dobândă de 3 mil. lei la scadenţa din 3 iulie 2025. Dacă aleg

Sibiu: O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, deşi nu deţine permis de conducere

News.ro acum 10 ore
O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu, deşi nu deţine permis de conducere. ”Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°