Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce autostrăzi ar trebui să mărească în 2012 lungimea reţelei naţionale cu 50%

Publicat in Romania Libera, miercuri 22 februarie 2012 ·

Actualul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, a preluat de la predecesorul său, Anca Boagiu, promisiunea deschiderii în 2012 a 200 de kilometri de autostradă. Jumătate din aceştia sunt de fapt tronsoane ce trebuiau deschise de anul trecut sau care au fost realizate parţial. Cealaltă jumătate sunt kilometrii ce ar trebui deschişi anul viitor şi care Ministerul Transporturilor speră că e posibil să fie inauguraţi în acest an.

Unul dintre tronsoanele ce au şanse maxime de deschidere anul viitor este centura la profil de autostradă a Aradului, în lungime de 12,5 kilometri. Aceasta este continuarea tronsonului Arad – Timişoara şi a fost deschisă pe jumătate în luna decembrie 2011, respectiv pe câte o bandă de circulaţie pe fiecare sens. Întârzierea în cazul acestui proiect este de aproximativ un an. Constructor este asocierea FCC Construccion/ PORR Technobau.

Un alt proiect cu întârzieri ce trebuia terminat acum câţiva ani (vara lui 2010) este autostrada Bucuresti – Ploieşti care este în lucru la regii asfaltului Umbrărescu-Căşuneanu şi Beşciu, precum şi la firmele italiene Pizzarotti şi Tirrena Scavi. Ea va fi predată de asemenea cu întîrziere, cel mai probabil în 2012. Tronsonul ce porneşte din centura Bucureşti până la Ploieşti are o lungime de aproximativ 55 de kilometri şi urmează să fie inaugurat cel mai târziu în a doua parte a anului.

Tot în 2012 se speră că vor fi încheiate lucrările şi la autostrada Soarelui. După cum promite Ministerul Transporturilor, în vară se vor finaliza atât cei 17 kilometri rămaşi între Medgidia şi vecinătatea localităţii Murfatlar, cât şi cei 11 km din centura Constanţa, mai exact porţiunea dintre intersecţia autostrăzii cu DN 3 şi localitatea Ovidiu, la nord de Constanţa. Până la finele anului ar fi trebuit să fie terminate şi ambele sensuri din tronsonul Cernavodă – Medgidia, cu o lungime de 20,5 km, reli

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 2 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum o ora
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 2 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 3 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 52 minute
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Ursula von der Leyen: Uniunea Europeană are nevoie de 500 de miliarde de euro pentru a se apăra

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a estimat joi în timpul summitului european că blocul comunitar va avea nevoie în următorul deceniu de circa 500 de miliarde de euro pentru industria de apărare, transmite agenţia EFE, conform Ager

Președintele Bulgariei se retrage de la summitul NATO. Care este motivul

Adevarul acum 2 ore
Rumen Radev, președintele Bulgariei, a anunțat că nu va participa la summitul NATO programat să aibă loc la Washington între 9 și 11 iulie, potrivit unui comunicat emis joi, 27 iunie 2024, de biroul său de presă, citat de agenția DPA.

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

23°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°