Echipa redacţională a săptămânalului a lansat o nouă provocare în spaţiul media românesc: din 15 februarie conţinutul său online este aproape exclusiv contra cost. „Sunt vechi, domnule!" era, din câte ştim şi a ajuns până la noi, vorba preferată a lui nenea Iancu Caragiale.
După 1990, vorba dramaturgului a reapărut pe prima pagină a revistei care a surprins prezenţa spiritului lui Caragiale printre noi chiar şi la 100 de ani de la moartea acestuia. Cum cei de la „Dilema" simt enorm şi văd monstruos, au decis că a sosit timpul ca, de la jumătatea lunii februarie, ediţia online a revistei să poată fi accesată contra cost. Pentru trei euro pe lună sau 21 de euro anual - contravaloarea a 13 pâini sau a trei sticle de doi litri de Coca Cola - articolele lor vă stau la dispoziţie. Cine sunt însă cei care fac această revistă de 19 ani ani? Oameni care cunosc şi preţuiesc valoarea cuvântului.
Andrei Pleşu, directorul fondator al publicaţiei, Radu Cosaşu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Vasilescu, Andrei Pippidi, Adrian Cioroianu, Gabriel Giurgiu, Cătălin Ştefănescu, Vintilă Mihăilescu, Sever Voinescu, Cezar Paul Bădescu. Iar echipa redacţională, condusă de Mircea Vasilescu, include nume deja consacrate, ca Marius Chivu, Andrei Manolescu, Cristian Ghinea, Matei Martin, Adina Popescu, Luiza Vasiliu, Stela Giurgeanu, Ana Maria Sandu, Simona Sora şi Dan Stanciu.
Spirit de echipă
Ceea ce este nepreţuit este spiritului „Dilemei"! Iată un singur exemplu, în rândurile de mai jos. Andrei Pleşu stătea în capul mesei la şedinţele de sumar de vineri dimineaţa. În perioada în care a deţinut funcţia de ministru de Externe, scaunul său a rămas neocupat. S-a întâmplat însă ca într-o bună zi, regretatul Alex. Leo Şerban să se aşeze pe scaunul directorului fondator, motivându-şi gestul cu un aer inexorabil: „Ce să fac? N-avem destule scaune. Şi apoi, cât o să mai s