Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rachieru aşteaptă constănţenii în audienţă

Publicat in Ziua Constanta, joi 23 februarie 2012 ·

Dacă zilele trecute s-au aflat la dispoziţia consumatorilor directorii de la departamentele Economic, Dezvoltare, Producţie şi Comercial, dar şi şefii responsabili de secţiile Nord, Sud şi Reparaţii, astăzi răspunde întrebărilor venite din partea abonaţilor directorul RADET, ing. Ilie Rachieru.

RADET Constanţa a modificat recent programul audienţelor ţinute de directorii instituţiei. Cu scopul de a veni în sprijinul abonaţilor şi agenţilor economici, Regia a decis să desfăşoare audienţe în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi. Astăzi este rândul directorului RADET să ia la cunoştinţă neajunsurile celor mulţi. Director general, ing. Ilie Rachieru, intră în audienţe de la ora 14.00. Precizăm că întrevederile acordate solicitanţilor au loc la sediul din strada Badea Cârţan nr. 14 A. Înscrierile în audienţă se pot face la numărul de telefon 0341.461.234 sau la sediul RADET din strada Badea Cârţan nr. 14 A, unde se va completa un formular de audienţă. Dacă zilele trecute s-au aflat la dispoziţia consumatorilor directorii de la departamentele Economic, Dezvoltare, Producţie şi Comercial, dar şi şefii responsabili de secţiile Nord, Sud şi Reparaţii, astăzi răspunde întrebărilor venite din partea abonaţilor directorul RADET, ing. Ilie Rachieru.

RADET Constanţa a modificat recent programul audienţelor ţinute de directorii instituţiei. Cu scopul de a veni în sprijinul abonaţilor şi agenţilor economici, Regia a decis să desfăşoare audienţe în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi. Astăzi este rândul directorului RADET să ia la cunoştinţă neajunsurile celor mulţi. Director general, ing. Ilie Rachieru, intră în audienţe de la ora 14.00. Precizăm că întrevederile acordate solicitanţilor au loc la sediul din strada Badea Cârţan nr. 14 A. Înscrierile în audienţă se pot face la numărul de telefon 0341.461.234 sau la sediul RADET din strada Badea Cârţan nr. 14 A, unde s

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 40 minute
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum o ora
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Ciolacu: Atributul desemnării comisarului european este al primului ministru / Negocierile au început de şase luni / Premierul afirmă că nu se va rupe coaliţia, indiferent de candidaţii la prezidenţiale: Suntem doi oameni care ne respectăm

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, sâmbătă, că atributul desemnării comisarului european este al primului ministru, dar precizează că va avea discuţii şi în coaliţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Negocierile pentru postul care va reveni Româniai,

Un val de aer TROPICAL va ajunge în România! Avertismentul meteorologilor

Gandul acum o ora
Dacă zilele trecute România a fost măturată de la veste la est de furtuni extrem de puternice, iată că vremea se schimbă radical. Meterologii avertizează că va reveni canicula în întreaga țară, după ce un val de aer tropical va ajunge în România. Me

Comercianții, obligați să accepte plata cu cardul. Iată câți bani puteți „scoate” la POS în magazine

Ziua Constanta acum 3 ore
Legea 406/2023 care reglementează cardurile bancare și plata cu cardul la comercianți, conținând prevederi și pentru avansuri cash din magazine, intră în vigoare duminică, 16 iunie, conform Adevărul. „Persoanele fizice sau juridice, prevăzute la art

Curtea Penală Internaţională cercetează atacurile cibernetice din Ucraina ca fiind posibile crime de război - surse

News.ro acum 3 ore
Procurorii de la Curtea Penală Internaţională (CPI) investighează presupusele atacuri cibernetice ruseşti asupra infrastructurii civile ucrainene ca posibile crime de război, au declarat patru surse care cunosc acest caz, pentru Reuters. Aceasta est

Un influencer a fost amendat cu 1.800 de euro, după ce a intrat pe o plajă din Italia

Ziare.com acum 3 ore
O influenceriță din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă interzisă cu nuanţe roz din Sardinia, înainte de a distribui pe reţelele de socializare o serie de clipuri şi fotografii cu escapada sa, informează The Guardia

Patru bărbați au fost reținuți după ce au bătut un tânăr de 21 de ani în Botoșani

Ziare.com acum 4 ore
IPJ Botoşani a anunțat că 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au bătut un tânăr pe o stradă din Botoşani. Ei sunt acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. „La data de 14 iunie 2024 poli

Vremea

București
acum

26°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

24°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

13°/25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°