Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Submarin german pentru Israel

Publicat in Ziua Veche, joi 23 februarie 2012 ·

În Kiel a fost lansat la apă un submarin de 68 de metri lungime, cel mai mare submersibil din această clasă care a fost construit în Germania după Al Doilea Război Mondial.

Submarinul care tocmai a ieşit din halele Howaldtswerke-Deutsche Werft poate fi văzut acum pentru prima dată şi, conform unor informaţii neconfirmate, va fi livrat în cursul acestui an Israelului. Prima probă a acestui “produs de export special” ar trebui să aibă loc la toamnă. Până atunci, dana unde se află submarinul va fi supravegheată de şalupe ale poliţiei. Această unitate destinată Israelului este primul submarin din generaţia a doua a clasei Delfin, transmite Rador.

“Acest submarin este echipat cu un sistem mixt de propulsie şi este printre cele mai moderne platforme de acest tip din lume. Viitorul comandant va putea alege între propulsia Diesel şi cea electrică atunci când vasul se află la suprafaţa apei”, informează televiziunile germane. În imersiune, propulsia este doar electrică, energia provenind nu ca de obicei de la baterii, ci de la celule de combustibil. “Acest sistem de propulsie măreşte raza de acţiune şi nu are nevoie de oxigen. Înainte, submarinele trebuiau să iasă la suprafaţă constant pentru a-şi reîncărca bateriile”, scrie presa germana.

Se spune că la bordul acestui submarin pot fi instalate şi capacităţi care să permită lansarea de arme nucleare. Până acum, Israelul nu a recunoscut oficial că deţine arme nucleare. Concernul Thyssen Krupp Marine Systems, căruia îi aparţine şi constructorul submarinului, a refuzat să facă orice fel de comentarii, invocând clauzele de confidenţialitate ale contractului.

Presa locală a scris însă despre o nouă “armă secretă” pentru Israel. “Noul submarin este cu siguranţă destinat marinei israeliene şi este unul dintre cele mai secrete proiecte de acest gen din lume”, scrie presa. Israelul va primi în anii următ

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment ANM: Cod galben de averse pentru 12 județe

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse torenţiale şi vijelii pentru 12 judeţe situate în partea de nord-est a ţării, ce va fi în vigoare pe parcursul zilei de marţi, începând cu ora 12:00. Potri

Percheziții DNA la polițiști locali din sectorul 1 suspectați că primeau mită până la 14.000 de euro de la patroni de cluburi sau terase

HotNews acum 37 minute
Procurorii DNA fac percheziții, marți, într-un dosar în care sunt vizați angajați ai Poliției Locale Sector 1 suspectați că începând cu anul 2003 au primit mită de la patroni de localuri sau terase, pentru a nu-i sancționa. Anunțul inițial privind d

Vlogger-ul Dorian Popa a fost trimis în judecată!

Ziua Constanta acum o ora
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Cunoscutul Dorian Popa vlogger, compozi

CNAIR: Posibile îngreunări / întreruperi în emiterea rovinietei şi peajului, în cursul zilei de joi, din cauza unor unor lucrări la sistemul informatic

News.ro acum 38 minute
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă posibile îngreunări/întreruperi în emiterea rovinietei şi peajului din cauza unor unor lucrări la sistemul informatic. Lucrările vor avea loc joi. ”CNAIR informează utilizat

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul C.S. Dinamo București – C.S. Afumați, miercuri, 5 iunie 2024, de la ora 17.30

Cancan acum 12 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal C.S. Dinamo București – C.S. Afumați, miercuri, 5 iunie 2024, de la ora 17.30. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ili

Mihai Leu, internat de urgență la Institutul Clinic Fundeni

Ziua Constanta acum 41 minute
Mihai Leu a ajuns din nou la Institutul Clinic Fundeni, pentru a două oară în ultima lună. Medicul său curant, Prof. Irinel Popescu, a dat detalii despre starea de sănătate a fostului campion național, notează Știri pe Surse. Fostul campion mondial

Zi liberă miercuri, 5 iunie, de Ziua Învățătorului. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum 43 minute
Miercuri, 5 iunie 2024, elevii și profesorii din toată țara vor beneficia de o zi liberă pentru a celebra Ziua Învățătorului. Această zi specială este dedicată recunoașterii rolului esențial al cadrelor didactice în formarea și educarea tinerelor ge

Probleme la Banca Transilvania. Aplicațiile și cardurile funcționează cu intermitențe!

Ziua Constanta acum o ora
Banca Transilvania a anunțat că în prezent aplicațiile și cardurile sale funcționează cu intermitențe, azi, 04 iunie 2024. Echipa lucrează la remedierea situației și se angajează să rezolve problema cât mai rapid posibil. Dragi clienți, Aplicațiile

NATO are la dispoziție cel mult 3 ani pentru a se pregăti de un eventual atac al Rusiei. Avertismentul unui important general

Ziare.com acum 29 minute
Comandantul forțelor armate norvegiene, generalul Eirik Kristoffersen, a avertizat într-un interviu pentru Bloomberg că NATO are la dispoziție doar doi-trei ani pentru a se pregăti de un eventual atac al Rusiei împotriva Alianței Nord-Atlantice. Gen

Ford Europa lansează producţia primului său model electric la fabrica din Germania

Wall-Street.ro acum o ora
Ford Europa va lansa producţia de serie a unui vehicul electric (EV) la fabrica sa din Koln, Germania, transmite DPA. Lansarea fusese planificată pentru septembrie 2023, dar a fost amânată pentru a fi implementate noile standarde pentru baterii. For

Vremea

București
acum

28°
mar.

18°/31°
mie.

18°/29°
joi

19°/31°
vin.

18°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

17°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/28°
Constanta
acum

28°
mar.

19°/28°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

14°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

14°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/30°