La 23 februarie, se implinesc 280 de ani de la nasterea lui George Washington, primul presedinte al SUA. Despre viata lui s-au scris carti palpitante, documentare, s-au facut filme si s-au elaborat studii.
Ar fi nereusita o prezentare biografica in cele cateva randuri de mai jos. Mi se pare mai interesant sa punctez cateva fapte bogate in semnificatie sau in ineditul lor, care pe de o parte scot in relief o persoana ilustra, iar pe de alta parte pot servi ca model oricui crede ca are ce invata de la altii.
1. George Washington a ramas pana astazi singurul presedinte din istoria Statelor Unite care, la alegerea sa, a intrunit 100% din voturi.
2. Primul presedinte al SUA nu si-a dorit aceasta functie si a acceptat sa fie propus numai la insistentele celor din jur.
3. La instalare, el a refuzat sa primeasca salariul legal, de 25.000 dolari pe an, o suma exorbitanta pentru acea vreme, intrucat avea resurse proprii pentru a se intretine si pretuia mult imaginea functionarului public, care sa nu fie atras de bani.
4. Ulterior, la insistentele Congresului, a acceptat totusi aceasta suma, pentru a nu crea un precedent, conform caruia o persoana saraca n-ar putea accede la postul de presedinte.
5. George Washington s-a prezentat mereu intr-o tinuta sobra, evitand ca prin vestimentatie sa imprumute ceva din luxul curtilor europene.
6. Nu a acceptat niciodata folosirea unor titluri, cerand sa fie apelat cu sintagma "domnule presedinte", el insusi folosind apelativul "domnule" pentru orice persoana careia i se adresa.
7. Dupa succesul primilor ani de presedintie, Washington a acceptat, tot la insistente, sa candideze din nou. A refuzat insa categoric sa candideze a treia oara, stabilind regula dupa care niciun presedinte nu poate avea un al treilea mandat (Amendamentul 22 la Constitut