A patra grevă a foamei, care se apro­pie de 100 de zile.Nu cere nimic pentru el personal : nici drep­turi de revoluţionar, nici te­renuri, nici vilă de pro­tocol. Nu cere timpi de antenă, nu scrie memorii la ziare. De alt­fel, a fost şi conti­nuă să fie ignorat de o covârşitoare par­te a pre­sei, pentru care o grevă a foamei făcută pen­tru un ideal civic nu are nicio valoare : nu face tiraj, nu face rating, deci, nu aduce bani. El, gre­vistul foamei, militant pentru acel ideal, ig­noră, însă, ignorarea şi ignoranţa şi-şi conti­nuă demersul, deşi este conştient că-l poate costa via­ţa. Vrea lucruri simple, dezirabile într-o societate democratică, despre care se pr­e­supune că s-a dezrobit de comunism şi iz­băvit de păcatele lui. Vrea recunoaşterea unor adevăruri ce se cuvin istoriei noastre recente şi, implicit, dreptatea care decurge din aceste adevăruri.

Sunt aproape o sută de zile de când Teodor Mărieş, fervent susţinător al Legii Lustraţiei şi al Legii im­prescriptibilităţii crimelor comunismului, a de­cis să intre într-o nouă grevă a foamei, pentru sensibilizarea cla­sei politice la mâna şi chere­mul căreia stă vo­ta­­rea celor două legi – reglemen­tări recoman­date, de şase ani, de Raportul final de con­damnare a crimelor comunismului. I-au fost alături o mână de oameni : colegi din Asociaţia „21 Decembrie”, trei dintre ei intrând, de ase­me­nea, în greva foamei, în semn de so­lidaritate, prieteni din societatea civilă şi sem­natari ai indezirabilului pentru mulţi Raport de con­dam­nare a crimelor comunismului, uniţi, cu toţii, de aceleaşi idealuri civice. Unii, cu­noscându-i tena­citatea, dar în egală măsură, conştienti­zând lup­ta inegală cu sistemul, l-au sfătuit să renunţe. Nu a re­nun­ţat şi nu dă semne că o va face voluntar.

Gestul lui Teodor Mărieş a fost însă ignorat, într-un gest de dezinteres ce se vrea demobilizator, de către repreze