Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lecţia modestiei

Publicat in Observator Cultural, vineri 24 februarie 2012 ·

Dacă ne-am întreba care este, pe pămînt, reversul cosmosului, ar trebui să răspundem: adîncul mărilor. Dana Ranga, realizatoare de filme documentare şi poetă, este fascinată de ambele activităţi. Stabilită în 1988 la Berlin, visul ei dintotdeauna a fost să înfiinţeze o arhivă cu interviuri filmate ale tuturor cosmonauţilor, pentru a salva trăirile acestor oameni remarcabili, care, văzînd Pămîntul din spaţiu, şi-au schimbat perspectiva asupra lui şi asupra vieţii. Documentarele despre cosmonauţii Story Musgrave şi Valeri Poliakov, premiate la festivalurile de la Marsilia, Leipzig, Houston sau Bad Aibling, i-au întărit reputaţia de „poetă a cosmosului“, cum a fost numită în Die Zeit. Iată însă că acum Dana Ranga şi-a întors privirea de la cer spre lumea apelor şi a misterioaselor vieţuitoare marine. Poemele din Wasserbuch (Cartea Apei), volum apărut recent la prestigioasa Editură Suhrkamp-Insel, poartă titluri exotice precum centengraulis mysticetus, geophagus altifrons sau aurelia aurita şi îmbină, prin imagini sugestive, cele două lumi: „Peşte fără centru de greutate în adîncul negru, astronava, cum ştii că trăieşti?“. În Stop (din pauzele lui Sisif), volumul editat în 2005, la Cluj, Dana Ranga îşi compunea poeziile în acelaşi mod ca şi filmele, stilul fiind concentrat, narativ, generator de emoţie: „Într-o noapte cu miez moale am muşcat adînc din palma-ntinsă/ mama încuiată-n baie îşi căuta un ac subţire pentru pielea aspră de durere/ tata încerca să spargă uşa iar bunica îmi spunea trece trece noaptea trece/ hai să-ţi dau şerbet“. Bineînţeles că motivele preferate erau prezente şi acolo: „cosmosul plin de scîntei: nu-l voi cunoaşte. Cum să-mi închipui deşertul Rub-al-Khali, gheţarii Groenlandei, locul Koko-Nor? Nu voi înota niciodată de la pămînt la lună? Dacă aş putea să închid Ochii, mi-aş aminti de stropii de ploaie lovindu-se de pietre“. Poemul se numea Î

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul Marii Britanii după ce România a decis să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei: ”Suntem recunoscători”

Ziare.com acum 4 ore
Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a apreciat joi, 20 iunie, decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, afirmând că prin această hotărâre România demonstrează că este un

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

Informări publice - 21 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Autorizaţia de construire nr. 267 din 28.06.2023. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru ,,Construire locuinţă unifamilială,(Sc = 228,96 mp, Sd=635,00 mp, Sutilă= 458,56 mp, Rh =P+1E+M, Cat.imp=,,D,, H max =10,52 m, POT =28,00%, C

CE de nataţie: David Popovici, în finală la 200 m liber cu cel mai bun timp al semifinalelor

News.ro acum 8 ore
David Popovici s-a calificat, joi, în finala probei de 200 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatul European de nataţie de la Belgrad. Sportivul dinamovist antrenat de Adrian Rădulescu a încheiat semifinalele cu timpul 1:46.15. El a concurat în a

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 6 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum 7 ore
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

EURO 2024 Spania a învins Italia și s-a calificat în optimi (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
În primul meci al zilei de joi, 20 iunie 2024, de la Campionatul European de fotbal din Germania, jucat în grupa C, Slovenia și Serbia au remizat, scor 1-1, partida fiind arbitrată de românul Istvan Kovacs. Slovenia a fost aproape de victorie, după

Aeroportul din Iași a trecut pragul de 1 milion de pasageri. În cât timp s-a realizat această performanță

Ziare.com acum 6 ore
Aeroportul din Iaşi a sărbătorit, joi, 20 iunie, pentru a şasea oară în istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Iaşi. Potrivit unui comunicat de

Copil de 9 ani, în comă după ce a fost lovit de o maşină în județul Bistrița Năsăud

Adevarul acum 4 ore
Un copil de 9 ani a fost rănit grav, joi seara, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 17D, în localitatea Săsarm din judeţul Bistriţa-Năsăud, acesta fiind lovit de o maşină condusă de o femeie de 46 de ani.

Vremea

București
acum

23°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

20°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

15°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

19°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/39°
dum.

18°/32°
lun.

20°/30°