Dacă ne-am întreba care este, pe pămînt, reversul cosmosului, ar trebui să răspundem: adîncul mărilor. Dana Ranga, realizatoare de filme documentare şi poetă, este fascinată de ambele activităţi. Stabilită în 1988 la Berlin, visul ei dintotdeauna a fost să înfiinţeze o arhivă cu interviuri filmate ale tuturor cosmonauţilor, pentru a salva trăirile acestor oameni remarcabili, care, văzînd Pămîntul din spaţiu, şi-au schimbat perspectiva asupra lui şi asupra vieţii. Documentarele despre cosmonauţii Story Musgrave şi Valeri Poliakov, premiate la festivalurile de la Marsilia, Leipzig, Houston sau Bad Aibling, i-au întărit reputaţia de „poetă a cosmosului“, cum a fost numită în Die Zeit. Iată însă că acum Dana Ranga şi-a întors privirea de la cer spre lumea apelor şi a misterioaselor vieţuitoare marine. Poemele din Wasserbuch (Cartea Apei), volum apărut recent la prestigioasa Editură Suhrkamp-Insel, poartă titluri exotice precum centengraulis mysticetus, geophagus altifrons sau aurelia aurita şi îmbină, prin imagini sugestive, cele două lumi: „Peşte fără centru de greutate în adîncul negru, astronava, cum ştii că trăieşti?“. În Stop (din pauzele lui Sisif), volumul editat în 2005, la Cluj, Dana Ranga îşi compunea poeziile în acelaşi mod ca şi filmele, stilul fiind concentrat, narativ, generator de emoţie: „Într-o noapte cu miez moale am muşcat adînc din palma-ntinsă/ mama încuiată-n baie îşi căuta un ac subţire pentru pielea aspră de durere/ tata încerca să spargă uşa iar bunica îmi spunea trece trece noaptea trece/ hai să-ţi dau şerbet“. Bineînţeles că motivele preferate erau prezente şi acolo: „cosmosul plin de scîntei: nu-l voi cunoaşte. Cum să-mi închipui deşertul Rub-al-Khali, gheţarii Groenlandei, locul Koko-Nor? Nu voi înota niciodată de la pămînt la lună? Dacă aş putea să închid Ochii, mi-aş aminti de stropii de ploaie lovindu-se de pietre“. Poemul se numea Î