Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aleşii locali „nu s-au înţeles la preţ” aşa că patru terenuri din proprietatea municipiului n-au mai fost vândute solicitanţilor

Publicat in Adevarul, vineri 24 februarie 2012 ·

Unul dintre proiectele de hotărâre pentru vânzarea a patru terenuri din „buriul târgului" a fost votat de două ori. Prima dată a trecut, iar a doua oară a fost respins. Celelalte trei proiecte similare n-au mai avut nicio şansă.

Pe ordinea de zi a Consiliului Local de ieri au figurat iniţial 23 de proiecte de hotărâri însă şase au fost scoase pentru că nu trecuseră de comisiile de specialitate.

O solicitare neobişnuită

Şedinţa a început cu un moment ieşit din comun mai ales prin încărcătura sa emoţională.

Mama unei fetiţe foarte bolnave i-a rugat pe consilierii locali să-i acorde o derogare de la hotărârea conform căreia de la 1 ianuarie nu se mai acordă autorizaţii pentru construirea de balcoane la parterul blocurilor. O asemenea construcţie i-ar permite fiicei sale să stea la aer curat, în condiţiile în care micuţa nu poate fi scoasă la plimbare. Acordul aleşilor locali a fost unanim şi necondiţionat.

În acelaşi spirit al celor mai bune sentimente a fost şi solicitarea profesorului şi artistului Teodor Niţă, care a cerut să ia cuvântul în plenul Consiliului Local pentru a le mulţumi consilierilor că i-au acordat votul şi încrederea lor investindu-l în funcţia de director al Teatrului Muzical.

Pe fondul unei asemenea concordii generale, primele cinci puncte de pe ordinea de zi au trecut pe „bandă rulantă" şi cu unanimitate de voturi.

Punct nevralgic: preţul corect

Pacea s-a rispit când s-a ajuns la primul din cele patru proiecte de hotărâri privind vânzarea unor terenuri intravilane, proprietate privată a municipiului Galaţi, către două societăţi comerciale şi două persoane fizice.

Astfel, la proiectul de hotărâre privind vânzarea terenului cu suprafaţa de 319,07 metri patraţi situat în strada Brăilei 159, firmei CBS GROUP SRL, viceprimarul Mircea Răzvan Cristea a facut o propunere, care a generat o lungă serie de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 38 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 37 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 17 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 17 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 53 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 2 ore
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Șansa de a ne trezi bogați în UE

Ziua News acum o ora
Rețineți o cifră. Cifra 36. Adăugați-i zerourile necesare. Ca să iasă 36 de miliarde. Și scrieți la capătul lor „euro". Aceasta este suma calculată de experți, ca intră în România în fiecare an de pe urma concetățenilor noștri care muncesc în străin

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

29°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°