Nicolae Iorga, Scrisori de femei, prefaţă de Silvia Colfescu,

Bucureşti, Editura Vremea, 2011, 108 pag.

Nu este cu putinţă să-ţi alegi un domeniu oricât de îngust şi de umbrit din istoria română fără să constaţi că N. Iorga a trecut pe acolo şi a tratat tema în fundamentul ei.

Multă vreme istoricul următor va fi osândit să corecteze, să sporească sintezele lui N. Iorga (de unde şi critica tehnică!), plăcerea de a intra într-o pădure virgină îi va fi refuzată. Cunoaşterea aproape monstruoasă a istoriei universale şi române în cele mai mici detalii, direct de la izvoare, i-a îngăduit istoricului să improvizeze la cerere şi în timp scurt istorii parţiale: monografii de oraşe, de domnii, de familii, istorii de relaţii, istoria bisericii, istoria armatei, istoria comerţului, istoria literaturii, istoria călătorilor străini, a tipăriturilor. Şi acestea nu sunt simple îndreptare, sunt sinteze complexe, exhaustive, uneori disperant de amănunţite, egoiste în note până a nu lăsa altuia bucuria unui adaos.”

Splendidul portret pe care i-l face G. Călinescu lui Nicolae Iorga, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, nu este deloc encomiastic. Fără să facem, Doamne fereşte!, protocronism, astăzi ne este mai limpede decât în 1941 că geniul lui Iorga a intuit, cu ani şi chiar decenii mai devreme, câteva dintre direcţiile noii istoriografii, ce va apărea în siajul şcolii de la Annales. Şi nu prin observaţii fulgurante, ci prin cercetări ample. Istoria mentalităţilor sau istoria vieţii cotidiene sunt categoric prezente, chiar dacă fără a fi conceptualizate formal, în cercetările lui Nicolae Iorga Istoria ţării prin cei mici (1921) sau Istoria comerţului românesc (1925, precedată, la rândul ei, de amplul studiu din 1906, Negoţul şi meşteşugurile în trecutul românesc). Istoria vieţii private, deopotrivă cu s