Pe 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea capului Sf. Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza si Dragobetele, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.
Aceasta sarbatoare este mai veche decat crestinismul. Dragobetele nostru era la origine un vajnic flacau dac. Traditiile populare stravechi il numesc fiul Dochiei, sora lui Decebal, si zeu al dragostei pe plaiurile dacilor si mai tarziu ale daco-romanilor.
Numele sau provine din cuvintele dacice trago (tap) si bete (picioare). Trago a devenit "drago", iar "bete" a ramas in limba romana un cuvant care defineste cingatorile inguste si fasiile tesute.
Fiul asprei si capricioasei Babe Dochia, Dragobetele reprezinta principiul pozitiv al fortelor latente ale naturii, care se pregatesc sa renasca si sa explodeze sub forma primaverii. Denumit uneori si Cap de Primavara, era sarbatorit in functie de zona etnografica, intr-una din zilele de la sfarsitul lui februarie si inceputul lui martie.
Dragobetele marcheaza o ancestrala sarbatoare precrestina a romanilor, care inspira dragoste, iubire, chiar patima, si care te invita sa iti declari dragostea in public si sa iti gasesti perechea. Acest duh sub latura sa patimasa se identifica deseori cu Navalnicul sau Zburatorul, un fecior frumos si periculos care in basmele si legendele romanesti le ia mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care a fost pedepsit de Maica Domnului si transformat in planta de leac pentru dragostea ranita, care ii poarta numele.
Etnografii si culegatorii de folclor de la sfarsitul veacului al XIX-lea mentionau si alte variante de denumiri ale acestei sarbatori, precum "Cap de primavara", "Santion de primavara" , "Ioan Dragobete" sau "Dragostitele". Este tulburatoare aceasta memorie colectiva a poporului r