Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacifism sau inconştienţă? Toată lumea se înarmează, mai puţin UE

Publicat in Ziua Veche, vineri 24 februarie 2012 ·

Pacifism sau inconştienţă? Toată lumea se înarmează, mai puţin UE. Rusia se reînarmează rapid. China şi-ar putea dubla bugetul militar până în 2015. SUA intenţionează să rămână principala putere militară a planetei.

Un singur continent se dezarmează, ca şi cum ar fi alungat războiul dincolo de orizontul său: Europa, scrie Le Monde, preluat de Rador. La câteva zile de la alegerile prezidenţiale din 4 martie, pe care Vladimir Putin nu concepe să le piardă, acesta a anunţat cel mai vast program militar rus de după sfârşitul Războiului Rece. Una din priorităţile sale va fi modernizarea şi transformarea completă a aparatului militar al ţării, scrie Putin în cotidianul Rossiyskaya Gazeta. Inamicul principal este identificat: Occidentul.

Cea mai mare ameninţare la adresa Rusiei, cea care ar putea face ca arsenalul său de rachete să-şi piardă relevanţa, este scutul american antirachetă, continuă primul ministru. Acest sistem de apărare împotriva rachetelor, la care Moscova a fost invitată de Washington să participe, ar trebui să apere Europa. Însă Vladimir Putin nu îl vede aşa. “Trebui să răspundem eforturilor SUA şi NATO în domeniul apărării antirachetă“, insistă Putin. Nici vorbă de a accepta oferta de colaborare a SUA: “Nu putem fi prea patrioţi în această privinţă”, spune fostul preşedinte; răspunsul Rusiei va fi “să determine eşecul proiectului american, inclusiv al componentei sale europene”.

Al doilea efort militar important la nivel planetar este cel al Chinei. Până în 2015, bugetul militar al acestei ţări ar trebui să se dubleze, după cum au estimat în această săptămână experţii de la Jane’s Defence. Acest buget va atinge în acel moment 238 miliarde de dolari (180 miliarde de euro), ceea ce va însemna ca, timp de 20 de ani, cheltuielile militare ale Chinei vor fi crescut cu ritmuri de două cifre. Cine este duşmanul? Şi de data asta, SUA. Însă ana

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ilfov: Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti / A plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns / Fata a fost găsită în Bragadiru

News.ro acum 19 minute
O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns. IPJ Ilfov precizează că fata a fost găsită în Bragadiru şi nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada î

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 43 minute
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum o ora
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Putin şi Kim au semnat un acord de parteneriat strategic

G4Media acum 33 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri, la Phenian, un acord de parteneriat strategic, relatează agenţiile de presă ruse, conform France Presse, transmite Agerpres. Cu toate acestea, conţinutul documen

UPDATE - Ciucă, întrebat ce se întâmplă cu data alegerilor prezidenţiale: Ce trebuie / Problema candidatului comun cred că a ieşit din raza de interes a amândurora

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri, că data alegerilor prezidenţiale va fi stabilită în funcţie de ceea ce vor românii. Liberalii vor ca alegerile să aibă loc în decembrie, în timp ce social-democraţii preferă ca scrutinul să aibă

România preia comanda unei grupări navale NATO până la finalul anului. Unde își desfășoară misiunea

Ziare.com acum o ora
România va prelua până la finalul anului comanda unei grupări navale NATO. Pentru a doua oară în patru ani, comanda SNMCMG-2 va fi preluată de Forţele Navale Române, au anunțat acestea miercuri, 19 iunie. Misiunea desfășurată vizează lupta contra mi

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum 3 ore
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Studiu: Românii sunt tot mai interesaţi să cumpere o locuinţă

Mediafax acum 2 ore
Intenţia de a cumpăra o locuinţă în următoarele 12 luni este aproape de nivelurile din perioada 2006-2008, conform unei analize recente Colliers bazată pe datele Eurostat pentru piaţa imobiliară din România. Aceasta arată o revenire semnificativă a

Andrei Pitiș vine la Update GO4IT #2. Podcastul apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro

Gandul acum o ora
Andrei Pitiș vine la episodul doi al podcastului „Update Go4it”. Emisiunea apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro. Andrei Pitiș este unul dintre cei mai cunoscuți oameni din sectorul IT local. De asemenea, el este un antreprenor de

Motociclism: Accident teribil la Honda Junior Cup, în Brazilia. Un pilot în vârstă de doar nouă ani a murit

News.ro acum 3 ore
Un pilot argentinian de motociclism, în vârstă de doar nouă ani, a murit după ce a suferit răni grave într-un accident în timpul unei sesiuni de antrenament la o competiţie de juniori din Brazilia, relatează BBC. Lorenzo Somaschini concura vineri în

Vremea

București
acum

32°
mie.

22°/35°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

33°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°