Adevarul e ca nu e nicio drama daca am trece de la un presedinte jucator la unul somnoros. Ba cred ca, dupa atata joaca, uneori hlizeala pana la lacrimi, ne-ar prinde bine un mandat de odihna.
Daca al mai jucaus dintre presedinti ne-a demonstrat ca opt ani de stropseala si harjoneala nu ajuta deloc nici la reformarea si nici la modernizarea tarii, ba chiar produc efecte adverse, o perioada de relaxare si destindere poate ca nu o fi chiar moartea.
Si totusi. Somnul lui Crin Antonescu din Parlament sfideaza si hibernarea ursilor. Stiu totusi ca ursii nu au de ce sa-l invidieze pe presedintele PNL. Antonescu este in primul rand tata. Si cand nu e la munca pentru care e platit, are grija de cel mai important lucru din viata lui. Si omeneste inteleg prea bine.
Inteleg chiar si scarba care te poate cuprinde doar la gandul de a descinde printre unele primate din Parlament. Cand nu tii cu dintii de ceva, ti se cam rupe in general. Sunt lucruri cu care poti sa rezonezi, daca nu esti extraterestru. Dar si asa, nu inteleg deloc de ce ofera cu atata lejeritate o arma formidabila Puterii.
Nu inteleg de ce a lasat ca somnu-i sa devina legenda, mit, o realitate care nu va mai putea fi rasturnata niciodata. Asa cum folclorul cuburilor de gheata care plutesc in toate paharele lui Traian Basescu s-a lipit de presedinte ca un scotch bun, la fel si somnul lui Crin Antonescu a devenit zeul care patroneaza toate activitatile liberalului. Un oximoron peste care insa nu stiu daca alegatorii vor trece cu la fel de mare ingaduinta.
Dar somnul lui Crin Antonescu nici macar nu este cel mai teribil cosmar al presedintelui liberalilor. Felix, motanul Voiculescu, i-a chinuit probabil mai rau pe simpatizanti. Insa nici macar patronul spiritual al Antenelor nu cred ca e bolovanul cel mai greu care atarna de gatul sefului PNL. Si nici inca i
