Curtea de Apel Cluj l-a absolvit pe primarul Cătălin Cherecheş, de acuzaţiile aduse de CNCD. Mai mult, pe lângă returnarea sumei de 6.000 de lei, CNCD este obligată de instanţă să suporte toate cheltuielile de judecată.
Acţiunea promovată de Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, la Curtea de Apel Cluj ‚ secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, a fost admisă, constatându-se nelegitimă hotărârea emisă de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Pe această cale, primarul municipiului Baia Mare a fost exonerat de acuzaţiile tendenţioase ale CNCD, magistraţii hotărând că în cazul ridicării gardului care împrejmuieşte locuinţele sociale de pe strada Horea, nu poate fi vorba de segregare sau discriminare. Din probele existente la dosar, instanţa a constatat faptul că CNCD a acţionat cu rea credinţă, încercând să inducă presiuni asupra ONG-urilor implicate, dar şi asupra primarului Cătălin Cherecheş. Instanţa nu a înţeles motivul care a stat la baza acestei atitudini de rea credinţă a CNCD, fapt pentru care a dat câştig de cauză edilului băimărean.
În data de 15 noiembrie 2011, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis să-l amendeze pe Cătălin Cherecheş cu suma de 6.000 de lei, după ce în repetate rânduri l-au acuzat de „discriminare" şi „segregarea romilor" care locuiesc în locuinţele sociale ale municipalităţii de pe strada Horea. CNCD cerea prin hotărârea dispusă şi demolarea gardului ridicat în vara anului trecut.
La finalul anului trecut, primarul municipiului Baia Mare a achitat cuantumul amenzii date de către CNCD, aceşti bani urmând să fie recuperaţi pe baza hotărârii date de Curtea de Apel Cluj. Mai mult, pe lângă returnarea acestei sume de 6.000 de lei, CNCD este obligată de instanţă să suporte toate cheltuielile de judecată.
Considerând că imaginea i-a fost grav afectată de acuzaţiile