Controlul puterii nu mai există sau este cel mult o faţadă dacă nu chiar o mascaradă atunci când instituţiile statului democratic servesc puterea iar nu legea, adică nu servesc societatea ci pe aceia – instalaţi la cârma puterii – care le-au transformat în unelte de uz personal.

Parlamentul actual execută ca un automat cerinţele puterii cu o majoritate nelegitimă şi neconstituţională. Au mai existat majorităţi care au aprobat legi sau ordonanţe de urgenţă fără să ţină prea mult cont de opinia publică sau de opoziţie. Nicicând însă, în 22 de ani, Parlamentul nu a executat orbeşte ordinele unei puteri personale. De ce? Pentru că puterea era mult mai puţin concentrată şi existau opinii mai diversificate în interiorul ei. Altfel spus, trăiam într-o democraţie mai respectată iar nu sufocată. Câte alte instituţii de control autonom există? Multe, după lege. De ce nu se constată că ele funcţionează normal, adică neaservite puterii? Un exemplu important şi nu singurul îl constituie Curtea de Conturi. Am înfiinţat-o în 1991 ca o mare şansă pentru un stat democratic. Ea urma să certifice dacă cheltuielile din banii publici sunt corecte, oportune şi justificate. Au existat, nu de puţine ori, rapoarte ale acestei instituţii care demonstrau grave şi grosolane decizii de utilizare frauduloasă a banilor publici. Aproape fără excepţie aceste rapoarte au rămas fără consecinţe, adică au fost ignorate. Asta e o altă formă de aservire a unei instituţii de control căci neluarea în seamă a unei instituţii atât de importante echivalează cu golirea de conţinut a formelor de control al acţiunilor puterii.

Un alt exemplu sunt fondurile europene pentru România. S-au absorbit criminal de puţine. Dar ca şi cum asta nu e de ajuns am fost de mai multe ori în situaţia ca rambursările pentru unele din marile programe europene să fie întrerupte. De ce? Pentru că în lipsa unor