Vezi şi Caţavencii.ro

Aidoma prestidigitatorilor, romancierii îşi repetă numerele de succes, chiar dacă nu mai scot iepurele din joben, ci dintr-o pălărie de damă, cu pene. Încît, dacă le citeşti cîteva cărţi, e aproape imposibil să te mai surprindă. Amos Oz, care a luptat în două războaie şi-a trăit jumătate din viaţă de bunăvoie într-un kibuţ, ştie să te ia de fiecare dată pe nepregătite cu romanele lui.

A scris Odihnă desăvîrşită pe vremea cînd mai locuia în kibuţ, unde se îndeletnicea cu agricultura şi preda literatura în timpul liber. A văzut cum întemeietorii veniţi din Europa rămîn cu idealurile lor comunitare şi cu socialismul lor pur şi dur, în timp ce noua generaţie vrea să trăiască pe cont propriu, să asculte altă muzică, să călătorească sau să emigreze în America.

Scrie, deci, în tot mai largi cercuri concentrice, o poveste de familie şi a unui kibuţ, a Israelului şi a lumii care se schimbă iremediabil în anii ’60. Şi asta pornind de la Ionatan, fiul lui Israel şi-al Havei Lifshitz, cel care va pleca în lume, lăsîndu-şi soţia în braţele altuia şi fără să le spună nimic părinţilor, care-l pun pe prim-ministru să-i dea de urmă. Şi se tem că Ioni s-a dus în America, la bănuitul său tată natural, om bogat şi fără alţi moştenitori, care a plecat din kibuţ în tinereţe, după ce a vrut să omoare cu pistolul pe toţi cei care i-au ieşit în cale, dar n-a fost în stare să nimerească nici măcar un bivol. Şi cînd Ioni se pregăteşte să plece, în kibuţ îşi face apariţia un tînăr, continuator al lui Spinoza, care vrea să rămînă aici. Cu el împarte Ionatan mai întîi casa şi apoi nevasta, într-un menaj în trei.

Şi el, Azaria, cel care se străduieşte să le placă tuturor şi-i scoate pe toţi din sărite, ajunge fiul de suflet al bătrînului Lifshitz, întemeietorul, care a văzut de la bun început în noul venit un viitor om de seamă. Ceea ce întîrzia