Teoretic, „Tatăl Fantomă", situat ca gen între road movie şi comedie romantică, are multe ingrediente care l-ar putea recomanda drept o producţie de calitate: scenariul este semnat de Barry Gifford, care a colaborat cu David Lynch la două pelicule ale acestuia („Wild at Heart" şi „Lost Highway"), şi Lucian Georgescu (profesor de scenaristică la UNATC), distribuţia conţine nume mari ale filmului românesc (Marcel Iureş, Mimi Brănescu, Mihai Constantin, Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ), iar camera este condusă de Liviu Mărghidean, unul dintre cei mai în vogă operatori din România.
În plus, simplul fapt că Georgescu nu încearcă să se ralieze Noului Val al filmului românesc, preferând cadre ingenioase, culori vii şi folosirea unei coloane sonore deosebit de reuşite a compozitorului german Johannes Malfatti, ar putea face din filmul său un bun exemplu că cinematografia din România nu se reduce la minimalismul în tonuri de gri pe care Cristi Puiu l-a desăvârşit în (mult prea lunga sa peliculă) „Aurora".
Complicaţii inutile
Din păcate, tocmai scenariul (o adaptare a unui roman autobiografic al lui Gifford) dă greş, trăgând după sine în jos şi performanţele actorilor. „Tatăl Fantomă" spune povestea unui profesor, evreu american (Marcel Iureş), care vine în România pentru a căuta originea familiei sale, emigrată în Statele Unite înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Ghidul său în călătoria prin Bucovina este o angajată a arhivei de stat din Suceava (Mihaela Sîrbu), bombardată pe tot parcursul drumului de telefoanele prietenului său (Mimi Brănescu). Povestea la început simplă se complică pe parcursul desfăşurării, ancheta celor doi fiind bruiată de o grupare mafiotă care bruiază, totodată, şi filmul; prezenţa (şi prestaţia) cuplului de rakeţi ucrainieni este gratuită şi clişeistică, o caricatură primitivă şi făcută fără prea multă ima