Fostul sef al Inspectoratului de Stat in Constructii, Irina Paula Jianu, judecata alaturi de fostul premier Adrian Nastase a declarat, luni, la ICCJ, ca se poate spune ca este cel mai mare mituitor al Romaniei, fiind intrebata de instanta daca a incercat sa intre in gratiile familiei Nastase, potrivit Mediafax.
Irina Paula Jianu, fostul inspector sef al Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC) a fost audiata, luni, in dosarul Zambaccian, in care este judecata alaturi de Adrian si Daniela Nastase pentru fapte de coruptie.
Ea a relatat momentul in care, dupa iesirea de la o audiere de la procurorii anticoruptie, a exclamat "revoltata" pe holurile institutiei ca stie ca fostul consul general al ambasadei Romaniei de la Shanghai, Ioan Paun, este ofiter acoperit al SIE si ca il va da in vileag.
Aceasta a aratat ca atunci aceste sustineri ale ei au fost auzite de mai multi dintre avocatii care se aflau pe holurile DNA si care aveau legatura cu acest dosar, care i-au atras atentia ca nu e bine sa sustina astfel de lucruri pe holurile Directiei, pentru ca ar putea fi inregistrata.
Jianu a precizat, in fata instantei supreme, ca desi revoltata de declaratia nefavorabila facuta de fostul consul Paun in cazul Zambaccian, ea nu a divulgat presei sau altor surse aceasta informatie delicata.
In continuare Jianu a relatat despre vizitele din China unde a fost impreuna cu Daniela Nastase. Ea a precizat ca a fost de doua ori cu sotia fostului premier in China si ca in ambele situatii au cumparat numeroase "suveniruri" si nu "bunuri".
Irina Jianu a mai aratat ca a fost urmarita pe tot parcursul anchetei din dosarul Zambaccian, ca a primit numeroase amenintari, nu la adresa ei, cat la adresa fetei sale, si ca avocatul ei de la urmarire penala a fost batut intr-o seara, motiv pentru care s-a retras din acest dsoar. @N