Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România şi alte 5 state UE, considerate în dificultate din cauza împrumuturilor

Publicat in Antena 3, luni 27 februarie 2012 ·

Proiectul de moţiune de rezoluţie privind descărcarea de gestiune a CE pentru exerciţiul financiar 2010, dezbătut în prezent de Comisia de control bugetar a PE, face trimitere la un număr de state, printre care România, care au intrat în acorduri de împrumut cu CE şi care sunt în dificultate.

Informaţia a fost făcută publică, luni, de Ovidiu Ispir, membru al Curţii Europene de Conturi.

"În această săptămână în Comisia de Control Bugetar se dezbate proiectul de moţiune de rezoluţie pentru descărcarea de gestiune a Comisiei pentru exerciţiul financiar 2010. După ce se aprobă, documentul de descărcare se prezintă PE în sesiune plenară după care se aprobă. Documentul prevede o serie întreagă de recomandări, care de fapt au caracter imperativ. (...) Un aspect semnificativ apare în cadrul secţiunii dedicate legăturii dintre bugetul Uniunii şi criza economică şi bugetară unde se află şi o nedorită referire la România. Se reaminteşte că şase state membre - Grecia, Ungaria, Irlanda, Letonia, Portugalia şi România - sunt în prezent considerate state în dificultate, deoarece primesc sprijin financiar sub formă de împrumuturi pentru echilibrarea balanţei de plăţi", a spus Ispir, citat de Mediafax.

Întrebat dacă acest lucru înseamnă că suma împrumutată va fi supusă auditului în viitor, Ispir a explicat că "toate fondurile care provin de la UE sunt sub incidenţa controlului.“

„(...) Curtea nu şi-a propus să facă lucrul acesta până acum pentru că împrumutul a fost acordat relativ recent. Încă nu s-au produs efectele scontate. De regulă, noi audităm proiectele finalizate sau atunci când există zone de risc ridicat şi ne permitem să alocăm resursele noastre umane şi nu numai pentru asemenea operaţie. Acest împrumut în opinia noastră este o tranzacţie a UE, o acordare de bani pentru a echilibra balanţa de plăţi. Împrumutul este rambursa

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ordin de restricție pentru cei care își agresează verbal și fizic vecinii - lege adoptată de Parlament

HotNews acum o ora
Pedepsele pentru cei care își agresează fizic sau verbal vecinii vor fi înăsprite și va putea fi instituit ordin de restricție pentru agresori, conform unui proiect de lege care modifică Codul Penal, adoptat marți de Camera Deputaților. Modificările

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 42 minute
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 27 minute
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu: un chirurg, acuzat de colegi că vine beat la serviciu

Mediafax acum 2 ore
Medicii care îl reclamă pe doctorul Iulian Făgeţan au depus o sesizare la conducerea spitalului, în care acuză că acesta vine băut la serviciu şi tot aşa îşi tratează şi pacienţii. Medicul chirurg conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi

Calvarul prin care a trecut o fată de 13 ani. Copila, violată și șantajată de un bărbat de 50 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 50 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Olt pentru 24 de ore, fiind acuzat că a violat şi a şantajat o fată de 13 ani. ”În fapt, la data de 27 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal au fost sesizaţi de către o

Tancurile israeliene au ajuns în centrul oraşului Rafah

Mediafax acum 2 ore
Tancurile au fost văzute lângă moscheea al Awda, din zona centrală a oraşului Rafah, au declarat martorii pentru Reuters. În mai multe zone din oraş s-au dat lupte grele, au mai relatat martorii, potrivit Sky News. Operaţiunile la sol în Rafah au în

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum 49 minute
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Superliga: Portarul Cătălin Căbuz, transferat definitiv de la CFR Cluj la FC Hermannstadt

News.ro acum 14 minute
FC Hermannstadt şi CFR Cluj au ajuns, marţi, la o înţelegere în privinţa transferului portarului sibian Cătălin Căbuz. Potrivit clubului sibian, Căbuz a semnat un contract valabil pentru următoarele patru sezoane cu echipa FC Hermannstadt. Căbuz, în

OFICIAL FCU Craiova și-a prezentat noul antrenor: Marius Croitoru! Mutarea a fost anunțată de GSP acum două săptămâni

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Marius Croitoru (43 de ani) a fost prezentat pe banca celor de la FCU Craiova. - comunicat FCU Craiova

Țara din UE în care a fost propus premier un fost șef al serviciilor de informații. Provocările cu care se va confrunta

Ziare.com acum 29 minute
Partidele care vor forma noul guvern olandez au decis să-l propună ca premier pe fostul şef al serviciilor de informaţii şi securitate olandeze Dick Schoof, relatează marţi, 28 mai, agenţia Reuters, citând postul public NOS. Cele patru formaţiuni, î

Vremea

București
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°