Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursele europene au deschis în scădere. Vezi cum afectează preţul petrolului pieţele financiare

Publicat in Romania Libera, luni 27 februarie 2012 ·

Bursele europene au deschis luni în scădere, din cauza temerilor că profiturile companiilor şi creşterea economică globală vor fi afectate de aprecierea abruptă a preţurilor petrolului, transmite Mediafax.

Totodată, statele G20 au cerut guvernelor din zona euro să mobilizeze mai multe resurse financiare proprii în combaterea crizei datoriilor de stat înainte de a cere ajutor din afară.

Astfel, UE ar trebui să combine cele două fonduri de urgenţă, Fondul European de Stabilitate Financiară şi Mecanismul European de Stabilitate, pentru a crea o plasă de siguranţă de 1.000 miliarde de dolari, care ar convinge pieţele şi partenerii externi să aibă încredere în eforturile de combatere a crizei datoriilor de stat.

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,4% în deschiderea şedinţei de tranzacţionare.

Preţul petrolului Brent a crescut în ultimele zile la noi maxime record în euro, iar cotaţiile în dolari par să se menţină luni la peste 125 dolari pe baril, propagând temeri privind creşterea economică globală.

Sectorul auto, care a înregistrat pe bursele europene un început de an foarte bun, a scăzut luni dimineaţă cu 1,6%, afectat de creşterea cotaţiilor ţiţeiului.

Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis luni în scădere uşoară, cu 0,1%, după ce a atins în cursul şedinţei maximul ultimelor şapte luni. Cu toate acestea, Nikkei are cea mai bună lună februarie din 1991, datorită deprecierii yenului la minimul ultimelor nouă luni faţă de dolar şi datelor economice pozitive din SUA, care au susţinut acţiunile exportatorilor.

Indicele MSCI Asia Pacific al pieţelor asiatice din afara Japoniei a scăzut luni cu 0,7%, din cauza temerilor privind impactul creşterii preţurilor petrolului asupra economiei mondiale.

Bursele europene au deschis luni în scădere, din cauza temerilor că profiturile comp

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 2 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum o ora
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 57 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 5 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 4 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Vremea

București
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°