Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declaraţii pe 2012 Cei trei vameşi constănţeni cu averile expuse

Publicat in Ziua Constanta, luni 27 februarie 2012 ·

Pe site-ul oficial al Autorităţii Naţionale a Vămilor au început să fie afişate declaraţiile de avere ale lucrătorilor vamali. Foarte interesant, până la acest moment, doar trei vameşi constănţeni şi-au făcut publice averile acumulate în cursul anului trecut. Dintre aceştia, doar unul deţine o funcţie de conducere, fiind şef birou în cadrul Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa.

Mihaela Dana Covacef, căci despre ea este vorba, a menţionat în declaraţia de avere completată pe data de 20 februarie 2012 că, în calitate de şef birou în cadru DRAOV Constanţa, nu are în proprietate terenuri, ci deţine un apartament de 60 de metri pătraţi, situat în Constanţa şi cumpărat în anul 2000. Femeia conduce un autoturism Daewoo Matiz, fabricat în 2006, iar în calitate de angajat al DRAOV Constanţa a realizat în cursul anului trecut suma de 63.383 de lei, pentru „coordonare activitate birou TICSV". Referitor la eventualele interese, şefa din vamă a menţionat că nu are niciunul. Inspectorul vamal asistent Ioan Dan Didilescu, din cadrul Direcţie Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, este cel de-al doilea vameş constănţean care şi-a completat declaraţiile de avere şi de interese pentru anul 2012. El a precizat că deţine în proprietate împreună cu soţia un apartament de 84 mp în Constanţa, cumpărat în 1984. Vameşul mai are şi un autoturism Seat Leon fabricat în 2003, dar şi un Opel Astra din 2005, ambele maşini fiind achiziţionate în urma încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare. În calitate de salariat al DJAOV Constanţa Ioan Dan Didilescu a realizat un venit anual de 25.294 de lei, în timp ce soţia sa a contribuit la bugetul familiei cu suma de 17.448 de lei, reprezentând venitul din pensie. Nici inspectorul vamal asistent Didilescu nu are interese de declarat.

Teren şi Audi A4

Nu în ultimul rând, cel de-al treilea vameş cons

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum 58 minute
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum o ora
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 29 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 59 minute
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°