Samsung a recunoscut în cadrul unei conferinţe de presă din cadrul Târgului de Tehnologie de la Barcelona că o duce rău în categoria tabletelor, acolo unde iPad şi Amazon Kindle Fire sunt dispozitivele de top.
Un reprezentant al companiei sud-coreene a recunoscut: „Sincer, nu o ducem deloc bine pe piaţa tabletelor".
Pentru a remedia acest lucru, Samsung a lansat mai multe gadgeturi la Barcelona cu care încearcă să cucerească o piaţă pe care nu s-a descurcat niciodată bine.
Ei au anunţat Samsung Galaxy Tab 2, o îmbunătăţire minoră faţă de prima tabletă Galaxy Tab de 10 inci, dar care nu a impresionat specialiştii. Strategia Samsung se va schimba însă: în loc să învingă iPad cu aceleaşi mijloace şi acelaşi preţ, sud-coreenii doresc să scadă preţul.
O altă noutate a fost tableta Samsung Galaxy Note 10.1, o variantă extinsă a telefonului cu acelaşi nume. Aceasta este un hibrid, deoarece foloseşte şi un stylus cu care utilizatorii pot desena şi scrie, dar pot folosi şi aplicaţii de editare foto cum ar fi Adobe Photoshop Touch.
Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI