Nu pronunt toate cuvintele care-mi stau pe limba, pentru ca as jigni niste liberali care-mi sunt prieteni.

Prefer sa parafrazez, cu o ultima farama de ingaduinta fata de lenea teribila care-i face sa mearga la serviciu, sa-si asculte liderul cum isi piaptana cositele si declama gandindu-se ca auzindu-l Cicero s-ar ascunde sub masa, cum il injura cu dispret, ridica de cateva ori mana sau privesc de la balcon, apoi se duc la hotel si se pregatesc pentru o noua portie de nimic cu staif.

Ca asta a ajuns PNL, partidul pe care l-am votat odata cu nadejde, aflat acum pe punctul sa-si piarda blazonul sub carmuirea unui tip pentru care istoria, patria, amintirea, iubirea si munca nu reprezinta nimic decat daca sunt stranse sub propriul tablou.

In orice tara unde politica ar fi evoluat macar pana la stadiul de gimnaziu, adica o zona a copilariei unde stim deja ca nu-i frumos sa arunci hartii pe jos si sa scuipi, numirea unei figuri proeminente a Opozitiei in functia de sef peste spioni ar fi fost salutata.

Nu ar fi avut nicio importanta motivul pentru care presedintele a decis mutarea - sa nu ne iluzionam ca la pacea mondiala s-a gandit Traian Basescu in momentul cand a comis-o, e doar inca un giumbusluc al unui elev rau care sparge geamurile scolii, deoarece nimeni nu-l opreste.

Dar cum pe seful statului nu-l poti bate cu armele sale, poti macar sa ranjesti gandindu-te ca nu i-ai oferit satisfactie. Asta, desigur, daca nu cumva pui mai presus de interesul partidului muschiul tau personal, pe care-l evaluezi dupa cantitatea de adulatori stransi sub balcon sa-ti cante serenade.

Din marea masa a electoratului, sunt putini cei care disting jocul de culise, agenda dubla si interesele subtile - chiar daca nu de subtilitate poate fi banuit presedintele in situatia de fata.

Pentru cei mai multi romani