Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borbely: Potenţialul hidroenergetic al României poate ajunge la 8.000 MW prin investiţii

Publicat in Romania Libera, marți 28 februarie 2012 ·

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a declarat marţi, la Summit-ului European pentru Hidroenergie, că potenţialul hidroenergetic al României este de aproximativ 5.900 MW, numai pentru investiţii pe râurile interioare, putând ajunge până la 8.000 MW, se arată într-un comunicat, potrivit Mediafax.

Participanţii la prima ediţie a Summit-ului European pentru Hidroenergie, organizat la Bucureşti, au discutat despre avantajele hidroenergiei, oportunităţi de afaceri, precum şi despre modelele europene de bună practică în domeniul construirii de microhidrocentrale în vederea protejării mediului înconjurător.

În deschiderea lucrărilor, ministrul László Borbély a subliniat că potenţialul hidroenergetic al României este de aproximativ 5.900 MW, numai pentru investiţii pe râurile interioare, putând ajunge până la 8000 MW, daca la acestea se adaugă noi investiţii pe Dunăre.

"Din cei 8.000 MW cât este potenţialul maxim, 1.134 MW reprezintă potenţialul pentru microhidrocentrale, din care, la ora actuală, cele aflate în funcţiune au o putere instalată de 400 MW", a subliniat ministrul.

Demnitarul a adăugat că pentru investitori este important să deţină informaţiile necesare pentru dezvoltarea proiectelor în România, menţionând că este optimist în egătură cu investiţiile în energiile regenerabile din România.

"Este un moment important în ceea ce priveşte legislaţia. Investitorii care vin, şi nu sunt puţini, trebuie să aibă date certe cu privire la ce se întâmplă în acest domeniu dar şi în celelalte - solar, biomasă, eolian. Avem legislaţia pusă la punct, se ştie câte certificate primeşte fiecare dacă vine şi investeşte" a precizat ministrul Borbély.

MMP precizează că pentru microhidrocentralele (MHC) sub 10MW investitorii beneficiază de trei certificate verzi (CV) pe o perioadă de 15 ani dacă investiţiile sunt noi, puse în funcţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 8 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 7 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 9 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Armata israeliană a lansat atacuri la Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie a ordonat Israelului să-şi înceteze ”imediat” ofensiva

News.ro acum 23 minute
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a asigura

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 8 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 12 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 9 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 11 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°