Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile din zona euro au împrumutat o sumă record de la BCE

Publicat in Capital, miercuri 29 februarie 2012 ·

Băncile au luat cu împrumut 530 de miliarde de euro în cea de-a doua rundă de credite acordate miercuri de Banca Centrală Europeană pe termen lung, la dobânzi reduse. Economiştii anticipează deja că acum mai multe credite vor ajunge la întreprinderi, iar guvernele se vor putea împrumuta la costuri mai mici.

Un total de 800 de bănci au împrumutat bani pe trei ani, cererea depăşind cele 500 de miliarde de euro preconizate de către traderii intervievaţi de Reuters şi cu mult peste cei 489 de miliarde împrumutaţi de 523 de bănci la prima operaţiune de acest gen, ce a avut loc la sfârşitul lunii decembrie.

"Numărul uimitor este cel al băncilor participante, care semnalează că o mulţime de bănci mici au căutat bani şi este foarte probabil ca aceştia să ajungă în economie. Deci imapctul ar putea fi mai mare decât la prima operaţiune", a declarat Laurent Fransolet, strategist la Barclays Capital în Londra, pentru Bloomberg.

Rate la niveluri minime record

Împrumuturile pe 3 ani reprezintă ultima încercare a Băncii Centrale Europene de a lupta împotriva crizei euro. Pe perioada împrumuturilor, fondurile pe trei ani costă atât cât este şi rata dobanzii de referinţă a BCE, în prezent aflată la valoarea minimă record de 1%. Băncile au posibilitatea să ramburseze creditele după un an, iar pentru a încuraja aceste operaţiuni, Banca Centrală a extins paleta de garanţii pe care băncile le pot oferi în schimbul împrumuturilor.

Deocamdată nu mai sunt programate şi alte operaţiuni pe trei ani, iar oficialii BCE au indicat că sunt reticenţi în a oferi o a traia tranşă. "Dacă prima şi a doua operaţiune a fost un succes, nu înseamnă că trebuie să fie şi o a treia", a declarat Ewald Nowotny, un membru al consiliului BCE.

Preşedintele BCE Mario Draghi, a cărui ţară de origine, Italia, a fost la epicentrul crizei atunci când banca a anu

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 4 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 6 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 17 minute
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 11 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 8 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 8 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 9 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 6 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 13 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°