În bazarul precedent vorbeam de păcăleli stradale. În cel de azi scriu de-a dreptul despre supravieţuiri. Tot stradale.
De ce? Pentru că în perioada zăpezilor şi gerurilor, bucureştene, am descoperit pe propria-mi piele că supravieţuirea, în exterior, nu e lucru uşor. Fără confortul maşinii înzăpezite prin faţa blocului, strada chiar a devenit, la propriu, o luptă. O luptă pentru spaţiu, uneori chiar acerbă: între taxiul greu prins pe o străduţă – altădată salvatoare din ghearele traficului şi cu dublu sens – şi maşina venită, cu egale şi depline drepturi, din sens opus.
Senzaţia de două capre pe un pod nu mai era, din nefericire, doar o senzaţie, ci un fapt meschin şi neplăcut cu potenţial agresiv: „cine trece“ şi „cine dă înapoi“ nu mai reprezentau doar întrebări, ci înfruntări. Ideea generală era că trebuia să dea înapoi cel care parcursese, pînă în momentul întîlnirii, mai puţin din stradă. O treime contra două treimi.
Dar simţul măsurii şi măsurătorii, în atari situaţii, devenea lax şi alunecos. Cu greu ceda cineva. Pe post de client al taxiurilor, te vedeai cumva obligat să iei partea şoferului care se-ndurase să te ducă, chiar dacă nu avea întotdeauna dreptate, ca un arbitru corupt într-un meci de box.
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriuUn alt tip de pseudo-opţiune o aveai (şi încă o mai avem) între două ameninţări deja cotidiene: cea a ţurţurilor care te pot strivi dacă alegi mersul pe trotuar vs cea a maşinilor care te pot lovi dacă o iei pe carosabil. Afişele binevoitoare cu „Atenţie, cad ţurţuri!“ au avut (şi mai au) darul de a îngroşa horror-ul primei opţiuni: te uitai în sus, vedeai ditamai ţurţurele, şi alegeai să treci pe sub el mai în cunoştinţă de cauză, întrucîtva precum în tragediile greceşti. Mărturisesc că am fost aproape (similar multora dintre noi, conf
