Una dintre ironiile amare ale unui sistem totalitar este că, deşi autorităţile pretind că nu există cenzură, este totuşi interzis să se vorbească despre ea. Şi chiar dacă Rusia de astăzi nu mai este cea dinaintea perestroikăi, orice discuţie despre cenzură va fi cenzurată. Un exemplu mai mult decât potrivit este cel al unei emisiuni de la începutul lunii februarie a Tinei Kandelaki - considerată drept o apropiată a Kremlinului; aceasta l-a avut ca invitat pe Vladimir Posner, unul dintre cei mai renumiţi jurnalişti din Rusia - iar tema a fost libertatea presei. „Cenzura vine de la Kremlin", a spus Posner, adăugând că el personal nu are libertatea de a îl invita în emisiunea sa pe bloggerul Alexei Navalni, considerat drept unul dintre liderii opoziţiei democratice. Din păcate, aceste declaraţii ale lui Posner nu au putut fi urmărite decât în estul ţării; în transmisia din vest, ele au fost tăiate din emisiune.
O jurnalistă a postului de televiziune NTW a explicat cotidianului german Die Welt cum funcţionează cenzura: „mai întâi, şeful tău îţi taie din reportaj pasajele care i se par periculoase; apoi, un redactor mai mare decât el în funcţie mai scoate câteva pasaje, din frica băieţilor de la Kremlin; şi la sfârşit, vin băieţii de la Kremlin şi îţi taie tot", spune aceasta.
„Paris Hilton a Rusiei", scoasă din grilă
De asemenea, există liste negre cu numele unor politicieni şi artişti „care nu au voie să existe pentru spectatorii televiziunilor", conform cotidianului german. Cine nu respectă indicaţiile, riscă să îşi piardă emisiunea - ceea ce i s-a întâmplat Xeniei Sobchak, supranumită „Paris Hilton a Rusiei". Sobchak, fiica unui fost primar al St. Petersburgului (şi prieten al lui Vladimir Putin), este mai cunoscută pentru prezenţa la petrecerile mondene şi pe coperta revistei Playboy decât pentru prestaţia jurnalistică şi a fost, pentru f
