Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihaela Popa ii cere lui Ponta sa-l urecheasca pe Sova

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 29 februarie 2012 ·

Mihaela PopaSenatorul PD-L Mihaela Popa i-a adresat ieri o scrisoare deschisa sefului PSD, Victor Ponta, in care i-a cerut sa retraga numirea lui Dan Sova ca purtator de cuvant al partidului, dupa ce a fost agresata verbal de acesta in cadrul unei emisiuni televizate. "Va cer, domnule Ponta, sa va informati cu privire la agresivitatea si amenintarile proferate de Dan Sova si sa luati atitudine, public, astfel incat acest personaj sa nu mai aiba ocazia de a se manifesta precum un bataus de pe strada in relatia cu adversarii politici sau cu electoratul. Ati anuntat public ca Dan Sova este noul purtator de cuvant al Partidul Social Democrat, fiindu-i recunoscute, probabil, unele veleitati de comunicator, atat in interiorul partidului, cat si in spatiul public. Constat, astfel, ca in PSD, amenintarea, badarania si calomnia ajung sa fie premiate", a sustinut Mihaela Popa.

Senatorul democrat-liberal i-a cerut lui Ponta sa nu mai numeasca in functii cheie astfel de personaje, care strica imaginea PSD. "Senatorul Dan Sova mi-a adus grave injurii in cadrul unei recente emisiuni televizate, la care am participat alaturi de alti cativa invitati. Am fost amenintata de Dan Sova ca ma va calca in picioare, ca va afla ceva despre mine, probabil pe modelul calomniaza, calomniaza, ca tot ramane ceva. Este un episod regretabil, pe care, ca femeie, dar si ca politician, incerc sa-l uit cat mai curand. Faptul ca Dan Sova m-a acuzat ulterior ca as minti este cu atat mai josnic din partea sa, in aceeasi masura ca violenta verbala in sine", a adaugat Mihaela Popa.

Mihaela PopaSenatorul PD-L Mihaela Popa i-a adresat ieri o scrisoare deschisa sefului PSD, Victor Ponta, in care i-a cerut sa retraga numirea lui Dan Sova ca purtator de cuvant al partidului, dupa ce a fost agresata verbal de acesta in cadrul unei emisiuni televizate. "Va cer, domnule Ponta, sa va

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 9 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 11 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 12 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 7 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 12 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 11 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 14 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°