Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăvara, ne tratăm cu ghiocei şi cu muguri

Publicat in Adevarul, miercuri 29 februarie 2012 ·

Florile care anunţă venirea primăverii au o varietate de proprietăţi terapeutice, spun specialiştii. Preparatele pe bază de ghiocei pot fi folosite atât în scop profilactic, cât şi ca tratament adjuvant în bolile acute ori cronice.

Sunt un remediu excelent pentru combaterea durerii de cap, însă aceste flori s-au dovedit eficiente şi în alte tipuri de dureri, precum şi în caz de spasme musculare. Principalul mod de administrare a ghioceilor este sub formă de decoct. Acesta este indicat mai ales în caz de reumatism. Se prepară dintr-o linguriţă de bulbi mărunţiţi, care se fierb timp de cinci minute în 500 ml de apă. Se beau câte două-trei căni de decoct pe zi.

„Bulbul ghioceilor trebuie folosit numai în stare uscată. Cel proaspăt este toxic şi creşte riscul de intoxicaţii. Pentru a evita orice complicaţie, ceaiul de ghiocei ar trebui cumpărat de la Plafar", atrage atenţia medicul de familie Ruxandra Constantina, cu competenţe în apifitoterapie de la Clinica Med-As din Bucureşti.

Mlădiţele întăresc imunitatea

În curând, pomii vor face muguri, pe care îi vom putea folosi în scop terapeutic. Extractele din muguri de brad ori de plop cresc rezistenţa organismului în faţa bolilor şi au efect detoxifiant şi energizant. În plus, terapia pe bază de muguri de plop şi-a dovedit eficienţa în tratarea bolilor sistemului nervos, în acnee, hemoroizi, boli hepatice (contribuie la regenerarea celulelor hepatice), migrenă, reumatism, anorexie şi chiar în caz de cancer.

„Extractele gemoterapice (din părţile tinere ale plantelor) au indicaţii într-o sumedenie de boli, însă trebuie folosite numai la recomandarea medicului fitoterapeut", explică medicul Ruxandra Constantina.

Au proprietăţi antigripale

Afecţiunile respiratorii, frecvente în această perioadă, pot fi combătute mai uşor dacă, în paralel cu tratamentul medicamentos, se folosesc şi prepa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 32 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 52 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 53 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 32 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 12 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 55 minute
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°