Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţările din zona euro au aprobat parţial programul de salvare a Greciei

Publicat in Romania Libera, joi 1 martie 2012 ·

Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat parţial al doilea program de salvare a Greciei de 130 miliarde euro, respectiv 58 miliarde euro pentru restructurarea datoriilor către creditori privaţi şi recapitalizarea băncilor elene, la care se adaugă 35 miliarde euro ca sursă temporară de finanţare, potrivit Mediafax.

Astfel, s-a revenit, joi, la un plan anterior de împărţire în două a programului de susţinere financiară, urmând ca fondurile destinate direct Guvernului de la Atena să fie aprobate ulterior, în funcţie de succesul restructurării datoriilor către creditorii privaţi, relatează Financial Times.

Miniştrii au aprobat 35,5 miliarde de euro pentru restructurarea datoriilor către creditorii privaţi, în operaţiunea de schimb de obligaţiuni de 200 de miliarde de euro, precum şi alte 23 de miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor elene.

Restul de 71,5 miliarde de euro, din totalul programului de 130 miliarde euro, nu are încă acordul final al miniştrilor.

Tot joi, alte 35 de miliarde de euro au fost aprobate ca sursă temporară de finanţare, astfel încât băncile din Grecia să poată continua să acceseze împrumuturi ieftine de la Banca Centrală Europeană (BCE), pentru operaţiunile curente.

Preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, a declarat că Grecia a îndeplinit toate condiţiile necesare obţinerii celui de-al doilea program de salvare şi lucrurile evoluează bine, dar decizia acordării efective a banilor va fi luată ulterior, în funcţie de succesul operaţiunii de reducere a datoriilor către creditorii privaţi.

"Eurogroup a reiterat că succesul reducerii datoriilor, cu o participare importantă a creditorilor privaţi, şi o evaluare finală pozitivă a măsurilor luate de Grecia sunt condiţiile necesare aprobării acordului", a afirmat Juncker după reuniunea miniştrilor.

Al doilea plan de salvare a Greciei este format di

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum o ora
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum o ora
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 21 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

„Preşedintele Rusiei va face acest lucru pentru mine”. Trump spune că Putin îl va elibera pe reporterul american Evan Gershkovici după alegeri

HotNews acum o ora
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a declarat joi că se va folosi de relaţia sa cu liderul rus Vladimir Putin pentru a obţine eliberarea jurnalistului Evan Gershkovici de la Wall Street Journal dintr-o închisoare din Rusia, rela

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum o ora
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

Estonia susţine că Rusia i-a îndepărtat balizele de navigaţie de pe râul de frontieră Narva

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii ruşi de frontieră au îndepărtat geamandurile de navigaţie de pe partea estoniană a râului Narva, care separă cele două ţări, au declarat joi autorităţile de la Tallinn, adăugând că vor solicita o explicaţie, precum şi returnarea echipamen

China a înconjurat Taiwanul, în a doua zi a exerciţiilor sale, pentru a-şi testa capacitatea de a "prelua puterea"

News.ro acum 2 ore
China a declarat vineri că manevrele în curs de desfăşurare în jurul Taiwanului, începute joi, la câteva zile după învestirea noului preşedinte, au ca scop testarea capacităţii sale militare de a "prelua puterea" pe insula autonomă, relatează AFP. M

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 11 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°