Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) lansează astăzi campania de primire a cererilor de plată pentru schemele sau măsurile de sprijin pe suprafaţă 2012.
Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la centrele APIA până la 15 mai o singură cerere de plată. Pentru cererile de plată depuse după 15 mai se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, iar după 11 iunie solicitarea nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs, potrivit unui comunicat al APIA.
De măsurile de sprijin pe suprafaţă pot beneficia persoanele fizice şi firmele care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari sau administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune.
Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul. Pentru plată sunt eligibile exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de 0,1 hectare.
De asemenea, solicitantul trebuie să respecte Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare pe toată suprafaţa fermei.
Schemele şi măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii.
Pentru campania din acest an, România beneficiază de o alocaţie financiară de 1,087 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă pentru plata unică pe suprafaţă.
Potrivit datelor