O mare parte din ceea ce este politica decurge, în fond, dintr-o extensie a dinamicii relaționale dintre oameni asupra comunității. Adică a face politică înseamnă a fi în stare să ai relații cu oamenii, atît cu cei pe care îi cunoști (colaboratori, subordonați, colegi), cît și cu cei pe care nu îi cunoști (alegători, finanțatori, mediu de afaceri). Cînd vorbim despre răul social, de-a lungul istoriei omenirii, vorbim despre acei lideri care au stabilit relații defectuoase cu semenii lor. Pentru a dezvolta această idee trebuie să pornim la o premisă din interacționismul simbolic, teorie elaborată de Herbert Blumer, care vorbește despre o problemă fundamentală a vieții sociale, care, la rîndul ei, decurge din modul în care stabilim relații între noi. Teoria lui Blumer (1962) este, simplu spus, aceea că toate semnificațiile pe care le atribuim oamenilor, ideilor și obiectelor din jur decurg din felul în care ne raportăm noi înșine la acestea.Pornind de la consilierii preşedintelui Atunci cînd Valeriu Turcanu l-a părăsit pe Traian Băsescu, mi-am pus problema ce relevanță are această mișcare. Pentru a înțelege e important să vedem că, rînd pe rînd, oamenii din jurul președintelui au plecat. Vasile Blaga, inițial consilier „de securitate“, a fost primul. A urmat apoi Andrei Pleşu, care, din consilier „de externe“, a devenit unul dintre intelectualii ce păstrează „tăcerea“ asupra relației sale cu liderul de la Cotroceni. Consilierii Theodor Stolojan (pe economie), Renate Weber (pe juridic), Adriana Săftoiu (pe comunicare), Claudiu Săftoiu (pe afaceri interne) și-au găsit alte slujbe. Dacă figuri ca Elena Udrea și Stana Anghelescu ori Alexandrina Gătej au plecat pe motive de scandal, alții au ajuns în funcții de reprezentare diplomatică, cum sînt Theodor Baconschi, din 2007 ambasador la Paris, Cătălin Avramescu ambasador în Finlanda, Ion Pascu, ambasador în Turcia, ori