Recentul volum de Interviuri semnat de Ion Pop moștenește densitatea și nu­anțările cărților sale de critică literară. Sub auspiciile unei seriozități confesive de nespulberat, fără digresiuni anecdotice ori puseuri resentimentare, biografia lui Ion Pop devine, cu fiecare pagină, o stratificată biblio­grafie. Mărturisit încă din Argument, acest transfer, întrucîtva elegiac, restituie nu de­fi­citul de trăire, ci, dimpotrivă, o subiectivitate ce își filtrează și probează sensul existenței printr-o reflecție prelungă asupra scrisului, căruia i-a dedicat viața. Omul din spatele cărților – splendid por­tretizat de Dora Pavel: „o siluetă de o supleţe şi o zvelteţe adolescentine, […] văzut mereu, în drumul spre facultate, uşor grăbit, cu un pas larg, puţin săltat, cu o mînă întinsă pe lîngă corp, purtînd etern, agăţată la capătul ei, o servietă plină” – ajunge personajul unui fragmentar, însă palpitant eseu memorialistic.Cumințenie & relativism Provenit dintr-o familie de țărani din Maramureș, Ion Pop își amintește propria copilărie oarecum complicată. „Exilul“ pă­rin­ților „chiaburi“ la Cluj fusese inevitabil în anii ’50, însă nici constrîngerile materiale, nici provizoratul social nu l-au împiedicat pe junele fără înclinații practice să descopere dascăli magnifici și cărți interzise, menite să-l ghideze în 1959 către eleganta revistă Steaua, unde își vede tipărit primul poem: din păcate, nu tocmai cel dorit. După episodul Luceafărul din 1963 (cînd tînărului poet i se oferă o pa­gină de revistă), acesta debutează editorial cu volumul, resimțit astăzi drept ezitant, Propuneri pentru o fîntînă (1966). Dar ceea ce răzbate obsedant din întrebările intervie­va­torilor se leagă de fenomenul editorial pe­trecut în 1969. Proaspăt universitar pe atunci, atras încă din facultate (la sugestia profe­so­rului Mircea Zaciu) de personalitatea crea­toare a lui Ilarie Voronca, criti