parintele Calistrat Motto: „Si dupa ce a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti, la urma a flamânzit” (Mt. 4,2); „Sa se îndrepteze rugaciunea mea ca tamâia înaintea Ta” (Ps. 140,2); „Cel ce faci pe îngerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc!” (Ps. 103,5)
Sfantul Maxim Marturisitorul ne învata ca urcusul duhovnicesc pe scara nevointelor desavarsirii incepe cu treapta faptuirii morale (sau a împlinirii poruncilor dumnezeiesti) si continua cu cea a contemplarii naturale a tainelor zidirii revelatoare de sensuri. De odihna duhovniceasca au parte doar acei alesi ai Lui Dumnezeu care au ajuns la apogeul stradaniilor sau pe culmea eforturilor savarsite pentru Dumnezeu, dobândind astfel neîncetata si pururea-fericita salasluire a mintii in cer – precum spune Sfantul Simeon Noul Teolog în „Filocalia” (vol. 6). Cea mai înalta si aspra masura a înfrânarii prin postire a implinit-o Domnul Iisus Hristos Insusi – „nici mâncând, nici bând” (Mt 11,18) – precum zice Scriptura: la urma „El a flamânzit” (Mc. 11,12).
Pentru noi, crestinii, perioada de post este cea mai folositoare de suflet, dupa cum arata invatatura patristica: „Postul este maica sanatatii trupesti si sufletesti” (Sfantul Ioan Gura de Aur); postind, mintea poate fi curatita si primeste ascutime prin lipsirea trupului de aburii mancarurilor grase si prin impodobirea lui cu virtutile infranarii. Foarte multi, însa, sunt cei care se întreaba cât si cum ar trebui sa postim; altfel spus, cât ni s-ar cuveni sa ne înfrânam de la pofte pentru a fi ascultati de Dumnezeu. Daca vom cerceta cu luare aminte invataturile sfintilor asceti, vom descoperi ca postul are trei trepte deosebite de urcus duhovnicesc, legate direct atât una de alta, cât si toate la un loc de lucrarea rugaciunii, prin urmare de masura sporirii duhovnicesti.
Cea dintai dintre aceste trepte ale urcusului