Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Protestatarii" încep să sufere Până la 45 de milioane de lei - atât riscă să piardă parlamentarii USL care fac grevă

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 3 martie 2012 ·

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat că indemnizaţiile de şedinţă ale parlamentarilor USL aflaţi în grevă vor fi tăiate. Potrivit presei centrale, Anastase a explicat că în Biroul Permanent s-a decis ca, în măsura în care nu au semnat şi nu au participat la vot, parlamentarilor să li se taie diurnele. Totodată, preşedintele Camerei Deputaţilor a menţionat că dacă au semnat, dar nu au participat la vot, parlamentarii riscă diminuarea indemnizaţiei. „E o chestie logică să fie tăiate aceste diurne dacă nu eşti prezent la plen. Indemnizaţia parlamentarilor USL va fi tăiată dacă nu au participat la vot", a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor, citat de „Evenimentul zilei".

În ceea ce priveşte diurna, se pare că această măsură ar fi fost deja aplicată în cursul lunii februarie. Concret, parlamentarii din provincie care au fost în grevă şi au lipsit la şedinţe nu şi-au mai primit diurna pentru deplasare, altfel spus diurna de şedinţă.

Mai nou însă, deputaţii şi senatorii USL riscă să aibă de suferit la capitolul indemnizaţiei, or, indemnizaţia unui parlamentar reprezintă chiar leafa acestuia. Indemnizaţia este fixă pentru toţi parlamentarii, în funcţie de prezenţa în Plen şi la şedinţele comisiilor de specialitate. Totodată, în funcţie de ierarhia în cadrul Camerelor, unii dintre parlamentari pot avea indemnizaţii mai mari. Concret, cei care deţin funcţii în Birourile Permanente, cei care sunt preşedinţi, vicepreşedinţi sau secretari ai anumitor comisii beneficiază şi de sporuri.

Salariu de 45 de milioane, sume forfetare de 70

În medie, indemnizaţia lunară a unui parlamentar ajunge în jurul sumei de 45 de milioane de lei vechi. În funcţie de prezenţa în Plen şi la şedinţele comisiilor de specialitate, aceasta îi poate fi diminuată.

Cu alte cuvinte, dacă vor continua greva, parlamentarii USL riscă să fie afecta

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 13 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 9 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Cine e Elena Lasconi, noul șef al USR. Drumul de la televiziune către candidatura la prezidențiale

Adevarul acum 13 ore
Elena Lasconi, noul președinte al USR, care a afirmat că își va asuma candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, și-a inceput cariera în politică în 2019, după 25 de ani de televiziune. Acum, Lasconi este la al doilea mandat de primar în C

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 7 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 5 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 8 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

1.053 de posturi în Poliţie, scoase la concurs. 453 pentru „civili”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac online,

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 6 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

19°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°