Ion Iliescu a fost un consecvent aparatcik comunist. In conditiile in care dictatura lui Ceausescu a devenit tot mai aberanta, Iliescu a fost relativ marginalizat. Nu a fost arestat, nu a fost anchetat. Nu si-a ridicat vocea niciodata impotriva sistemului comunist, a refuzat sa semneze “Scrisoarea celor 6″, alaturi de Gheorghe Apostol, Alexandru Barladeanu, Corneliu Manescu, Constantin Parvulescu, Silviu Brucan si Grigore Raceanu. Si-a ascuns gandurile “seditioase” cat a stiut de bine. Dupa decembrie 1989, a facut tot posibilul pentru ocultarea adevarului despre Revolutie, s-a opus decomunizarii, a organizat torpilarea partidelor democratice si subminarea renascutei societati civile. Ion Iliescu a fost direct implicat in tenebroasele actiuni care au urmat fugii cuplului Ceausescu, in organizarea simulacrului de proces, in mineriade si in geneza “Patrulaterului Rosu”. Idealul sau a fost si nu cred ca a renuntat la el, cel iacobin. Monarhismul sau de ultim ceas este cinic si oportunist.
Ion Iliescu, un personaj care si-a inceput cariera politica ca entuziast activist UTC, participand la masluirea alegerilor din noiembrie 1946, nu a fost si nu este un sustinator al societatii deschise. Auzindu-l vorbind acum despre “spatiul civlizational occidental” pe cel care a glorificat, vreme de decenii, spatiul anti-civilizational comunist, nu poti sa nu izbucnesti in ras. Trei au fost componentele esentiale a ceea ce H.-R. Patapievici a definit drept regimul Iliescu: clientelismul, coruptia si cinismul.
Principalul discipol al lui Ion Iliescu este Crin Antonescu, indiferent de momentele de criza din relatiile lor si de vestmintele ideologice afisate ostentativ. Asemeni lui Iliescu, Crin gandeste manicheist, in termeni leninisti, de care pe care. Ma tineti minte fraza lui Iliescu, “N-am pregatit placinta ca sa o manance ei”? Mai tineti minte delicata referinta la “s
