Daca le iertam aroganta nordica, faptul ca ii suporta din ce in ce mai putin pe strainii saraci, din est, si nedreptatea pe care ne-o fac - formal, indeplinim criteriile de aderare la Schengen -, putem vedea in Olanda un prieten adevarat.
Caci asta inteleg eu prin prietenie: sa-ti atraga cineva atentia ca gresesti si sa te ajute sa te corectezi. Suspiciunile nu ne sunt de niciun folos, ne ajuta doar sa parem penibili.
In fond, avem numai de invatat de la o natiune unde speranta de viata este de 82 de ani pentru barbati si 77 de ani pentru femei, unde presa se afla pe primele locuri din lume in privinta libertatii de exprimare, care adaposteste Curtea de la Haga, care nu are, in afara sarbatorilor religioase (Craciun, Paste, Rusalii, Sfantul Nicolae, Inaltarea la Cer) decat alte trei ocazii legale sa stea pe tusa - si nici nu sunt sigur ca o fructifica, si detine al treilea port din lume.
Noi, in schimb, ne facem ca nu pricepem despre ce e vorba in propozitia "mai discutam la toamna despre aderare". Cei care gestioneaza politica noastra externa cunosc, fireste, adevarul, insa nu se face sa-l si verbalizeze public.
Cum ar suna sa admita, cu cateva luni inainte de alegeri, ca Romania nu poate furniza garantii in privinta personalului care va avea acces la Sistemul de Informatii Schengen, atata vreme cat autocarele cu vamesi, politisti, lucratori la Pasapoarte si, mai nou, magistrati nu ajung decat cu titlu de exceptie dupa gratii? Cine poate sa jure ca printre cetatenii din Republica Moldova care obtin pasaport UE nu se strecoara teroristi cu complicitatea birocratilor? Cum se face ca procurorii mai salta cate-o sarja de functionari corupti exact inaintea intalnirilor de la Bruxelles unde se discuta decisiv despre aderare?
Nu suntem decat un motan gras cocotat pe gard, vocal, principial si laudaros care are con
