Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fraţii Dardenne, la Bucureşti

Publicat in Adevarul, duminică 4 martie 2012 ·

Astăzi, la ora 20.00, va avea loc la Cinema Studio din Capitală vizionarea de gală a filmului „Băiatul cu bicicleta“, în prezenţa regizorilor Jean-Pierre şi Luc Dardenne.

Fraţii Jean-Pierre şi Luc Dardenne, doi dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi regizori din lume, vin în România pentru avanpremiera celui mai recent film al lor, „Le Gamin au Velo"/ „Băiatul cu bicicleta", care va avea loc în această seară, începând cu ora 20.00, la Cinema Studio, şi va intra în cinematografe din 9 martie. Cu ocazia lansării filmului, cei doi vor susţine astăzi la ora 12.00 o conferinţă de presă şi vor sta de vorbă cu cei prezenţi despre această producţie care a avut premiera oficială anul trecut la Cannes.

Un film şi mai multe premii

Adus în cinematografele româneşti de Independenţa Film, lungmetrajul „Băiatul cu bicicleta" este cel de-al optulea lungmetraj de ficţiune realizat de fraţii Dardenne, iar în 2011 a fost distins cu Marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes.

Pelicula regizată şi produsă de cei doi are la bază un scenariu care le aparţine tot lor şi care spune povestea emoţionantă a unui copil de 12 ani ce încearcă cu disperare să îşi redescopere tatăl care îl abandonase într-un cămin de orfani. În rolurile principale sunt Cécile De France, Thomas Doret şi Jérémie Renier. Filmul a câştigat, de asemenea, premiul pentru cel mai bun scenariu la ediţia din acelaşi an a European Film Awards, iar Thomas Doret a primit Premiul „Les Magritte du cinéma" pentru cea mai bună speranţă masculină.

„Ne gândeam de mult la o poveste despre o femeie care ajută un băieţel să se elibereze de violenţa ce îl ţine prizonier", declara Luc Dardenne despre ideea acestui film. „Imaginea de la care am pornit a fost cea a băiatului, un bulgăre de nervi, îmblânzit şi eliberat datorită unei alte fiinţe umane".

Un copil îşi caută tatăl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 2 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum o ora
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum o ora
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 4 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 47 minute
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Incidente înainte de finala Cupei Franţei: Două autobuze în flăcări după ciocniri între fanii echipelor Lyon şi PSG – VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sâmbătă, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei, dintre PSG şi Olympiqie Lyon, meci clasificat de autorităţi ca fiind de mare risc, ciocniri violente între suporteri au izbucnit la staţia de taxare de la Fresnes, informează AFP. Preşedintele

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Vremea

București
acum

16°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

13°
sâm.

14°/18°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°