Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lichidităţile injectate în bănci de BCE au depreciat euro

Publicat in Bursa, luni 5 martie 2012 ·

Euro s-a depreciat săptămâna trecută în raport cu majoritatea valutelor partenerilor comerciali ai zonei euro, după ce injecţia de lichidităţi lansată de Banca Centrală Europeană (BCE) la data de 29 februarie nu a reuşit să convingă investitorii că ac-tuala criză a datoriilor se atenuează.

Euro a pierdut 1,9% în intervalul 27 februarie - 2 martie, ajungând la 1,3198 dolari. În cursul zilei de vineri, moneda unică europeană a coborât până 1,3187 dolari, atingând cursul minim din 21 februarie până în prezent.

Raportat la moneda Japoniei, euro a scăzut cu 1,1% săptămâna trecută, la 107,97 yeni.

Amintim că, în 29 februarie, BCE a împrumutat o sumă peşte aşteptări băncilor comerciale, în cadrul celei de-a doua licitaţii din programul de refinanţare pe termen lung. La licitaţie au participat 800 de bănci comerciale din zona euro, care au împrumutat aproape 530 de miliarde euro, comparativ cu 489 miliarde euro, suma contractată la operaţiunea similară din decembrie 2011, de către 523 de bănci. În ultima lună a anului trecut, când BCE a derulat prima operaţiune specială de refinanţare, moneda europeană s-a depreciat cu 3,6% în raport cu cea americană.

Analiştii aşteaptă ca BCE se decidă, în şedinţa din 8 martie, menţinerea dobânzii cheie la nivelul minim record de 1%.

* Depozitele overnight constituite la BCE, la nivel record

Nivelul depozitelor overnight constituite la Banca Centrală Europeană de băncile din zona euro a atins, săptămâna trecută, valoarea record de 776,9 miliarde euro. Precedentul record a fost înregistrat în 17 ianuarie, când băncile din zona euro au depozitat la BCE o sumă de 528 miliarde de euro.

Nivelul ridicat al depozitelor overnight reflectă lipsa de încredere a băncilor în piaţa interbancară. Băncile preferă să-şi depună banii la BCE, chiar dacă primesc o dobândă de numai 0,25%.

A.V.

Preşed

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 30 minute
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum o ora
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Bucureștiul, sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii

Ziare.com acum 57 minute
Vremea va fi călduroasă în Capitală, cu disconfort termic în creştere, iar din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări, intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse şi descărcări electrice, potrivit prognozei speciale emise de Admi

ANAF confirmă: Darul de la nuntă și botez nu se impozitează

HotNews acum o ora
Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, susține ANAF într-un comunicat de presă. De altfel, același lucru a scris HotNews.ro și duminică. ANAFFoto: Hotnews / Florin

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 2 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Peste o sută de state și organizații au confirmat participarea la „Summitul de Pace” din Elveția, anunță Kievul

Ziare.com acum 28 minute
Un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a anunțat luni, 3 iunie, că până în prezent 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea la „Summitul de Pace” care la jumătatea acestei luni va fi găzduit de Elveţia la iniţ

FRF a decis modificarea datei de disputare a Supercupei României

Mediafax acum 43 minute
„În urma şedinţei Comitetului Executiv al FRF, din 3 iunie 2024, s-au aprobat: modificarea datei de disputare a Supercupei României şi perioadele de transfer pentru vară şi iarnă, aferente sezonului 2025-2026. Pentru a asigura o perioadă optimă de p

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°