Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce credeţi că se va rezolva în urma întâlnirii de astăzi, la care vor participa specialişti în minerit, energie şi economie, dar şi din alte ramuri industriale din cele cinci judeţe ale Olteniei?

Publicat in Impact in Gorj, luni 5 martie 2012 ·

„Iniţiativa organizării “S.O.S. Oltenia” la Gorj este inedită, lăudabilă, dar şi tardivă. Întâlnirea este lăudabila dacă structura participanţilor din cele cinci judeţe la această întâlnire nu are o anumită culoare politică (parlamentari ai Puterii şi opoziţiei, sindicalişti ai Puterii şi opoziţiei, specialişti din minerit şi energie ai Puterii şi opoziţiei, manageri de la societăţi private de succes, patroni cu viziuni mai largi, directori din diverse ministere, politicieni, administraţii locale etc). Diapazonul acestei întâlniri îl constituie materialul (materialele) prezentat(e), anvergura şi profesionalismul acestuia (acestora), demachiat(e) de rimelul politic specific tuturor programelor specifice campaniilor electorale. Sunt convins că un creier colectiv este totdeauna mai deştept (informat) decât unul individual, dacă şi numai dacă, componenţii colectivului sunt pregătiţi să participe la discuţii şi nu doar să asiste cum se-ntâmplă de obicei. Sunt convins că întâlnirea va avea caracter de schimb de experienţă care oricum este cea mai ieftină investiţie. Mai sunt convins că asamblarea unui program de dezvoltare regională nu se va realiza, deoarece eu suspectez că această întâlnire are scop de imagine electorală, de la care lipsesc factorii de decizie de la centru şi “dirijorul” orchestrei. Cel mai uşor lucru de făcut pe pământ este să critici, să dai sfaturi şi să ceri (de la alţii nu de la tine). De aceea eu apreciez lăudabil întâlnirea, o consider ca un exerciţiu de schimb de experienţă (în care se vor cunoaşte oameni), o putem raporta ca acţiune cu bune intenţii (dar nereuşită din lipsa specialiştilor în organizare) din care speculanţii oportunişti şi lustrabilii vor fura anumite idei şi cuvinte (expresii) cu care vor ieşi pe sticlă, arogându-şi paternitatea. Doresc succes lucrărilor!”Nicu Bercea

„Cred că lucrurile merg înspre bine. Este foarte lău

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis: Ziua Românilor de Pretutindeni este un prilej de a ne reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate/ Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provocările dificile ale ultimilor ani prin capacitatea noastră de a rămâne uniţi

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, că aceasă sărbătoare este un prilej de a reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate. ”Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provo

Şase bebeluşi morţi în India, într-un incendiu la un spital de nou-născuţi la New Delhi

News.ro acum o ora
Şase bebeluşi au murit într-un incendiu care a devastat sâmbătă un spital de copii la New Delhi, anunţă duminică poliţia capitalei indiene, relatează AFP. În total 12 nou-născuţi au fost evacuaţi din spital în timpul sinistrului, însă şase erau deja

Un fost consilier ştiinţific din Marea Britanie avertizează: o altă pandemie este „absolut inevitabilă”

Mediafax acum 4 ore
O altă pandemie este „absolut inevitabilă”, spune Patrick Vallance, fostul consilier ştiinţific şef al Regatului Unit. El a îndemnat viitorul guvern britanic să se concentreze pe pregătirea pentru această viitoare pandemie, avertizând că „nu suntem

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum o ora
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Macron ajunge în Germania în prima vizită de stat prezidenţială franceză din ultimii 24 de ani

Mediafax acum 3 ore
Călătoria lui Macron în capitala Berlin, Dresda, în est, şi Muenster, în vest, este prima vizită de stat a preşedintelui francez în Germania în ultimii 24 de ani, scrie Reuters. Vizita va fi privită ca o verificare a stării relaţiei germano-franceze

AI-ul, noua goană după aur: SoftBank este pregătită să aloce aproape 9 miliarde de dolari pe an pentru investiţii în inteligenţa artificială

Mediafax acum o ora
Fondatorul Masayoshi Son a fost foarte vocal cu privire la credinţa sa în inteligenţa artificială şi la necesitatea de a remodela compania în goana după tranzacţii care pot sprijini bijuteria coroanei grupului, Arm, un proiectant de cipuri cu sediul

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum 2 ore
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 6 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Cel puțin 10 persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra unei școli din Gaza folosită ca adăpost

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane, inclusiv copii, au murit sâmbătă în Gaza, după ce un atac cu drone a lovit școala în care se adăposteau, potrivit lucrătorilor sanitari palestinieni citați de CNN. Clădiri afectate de bombardamente în Jabalia, GazaFoto: AA/ABA

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 5 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Vremea

București
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

24°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°