Cei opt ani (2002-2010) în care Álvaro Uribe Vélez a fost președintele Columbiei sunt considerați de mulți analiști politici drept o perioadă benefică pentru o țară tocată, decenii la rând, de războaie interne, hegemonia cartelurilor de droguri și tensiunea continuă exercită de formațiuni de gherilă precum FARC (Fuerzas Armades Revolucionarias de Colombia) sau ELN (Ejército de Liberación Nacional), amândouă grupări teroriste de sorginte marxistă.
În ultimii doi ani, prestigiul administrației Uribe, care a adus Columbiei stabilitate, perioade de pace greu de imaginat cândva, progres economic și investiții de capital străin, se clatină. Apar din ce în ce mai multe dovezi că Álvaro Uribe s-a folosit intens de serviciile secrete nu doar ca o pârghie împotriva terorismului și hegemoniei cartelurilor de droguri. S-a folosit de ele și împotriva tuturor adversarilor politici – reali sau imaginari; de la oameni politici la jurnaliști independenți, de la judecători la casnice cu un cârd de copii.
Pe Hollman Morris, cunoscut jurnalist columbian, realizator al unui incitant program independent de televiziune, Contravía, îl mai întâlnisem de două ori în Washington, dar niciodată discursul său nu mi s-a părut mai articulat și mai sever decât în ziua de 9 februarie. Hollmann Morris. Copyright @ ELESPECTATOR.COM
În prezent, bursier Reagan-Fascell al Fundației Naționale pentru Democrație (National Endowment for Democracy, NED), Morris a susținut o prezentare al cărei titlu ar putea suna și așa Interceptând Democrația: Serviciile de Informații Columbiene vs Libertățile Civile (Intercepting Democracy: Colombia’s Intelligence Service vs Civil Liberties).
Este vorba de activitățile temutului DAS (Departamento Administrativo de Seguridad), înființat pentru a juca rolul principal în aplicarea legilor privind chestiuni de securitate națională. El a fost împins să d