Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paula Seling despre Eurovision: ”Câteva dintre piesele calificate îmi erau destinate!”

Publicat in Libertatea, luni 5 martie 2012 ·

Paula Seling spune că mai multe din piesele care au trecut de preselecţie au fost compuse pentru ea. Paula Seling spune că mai multe din piesele care au trecut de preselecţie au fost compuse pentru ea.

Interpreta care a obţinut locul 3 în 2010 alături de Ovi la concursul Eurovision de la Oslo, Norvegia este de părere că selecţia naţională ar trebui câştigată de un artist bun. ”Selecţia din anul acesta a reuşit să includă destul de multe piese care ar avea şanse să nu ne facă de ruşine în competiţia europeană. Şi nu mă refer în primul rând la cele interpretate de artiştii cu notorietate mai mare. Să fim serioşi: Eurovision nu e un concurs de notorietate locală. E un concurs de cântece originale, interpretate live. Calitatea pieselor, dar şi calitatea interpretării ar trebui să facă diferenţa. Ce pot să spun este că în etapa finală este deosebit de important ca performanţa live să fie ireproşabilă, atât la repetiţii, cât şi în semifinală şi, dacă va fi cazul, în finală”, spune Paula Seling.

”Nu vreau să fac nominalizări, pentru că sunt implicaţi mai mulţi artişti care au legătură destul de apropiată cu mine şi câteva dintre piesele calificate îmi erau destinate, dar pot să afirm că, dacă juriul va fi unul care se va respecta şi dacă televoting-ul nu va fi influenţat de factori tehnici, există toate şansele ca România să facă o figură foarte frumoasă în mai, la Baku! Multe cântece au un suflu proaspăt, sunt câţiva artişti foarte tineri, dar cu experienţa cântărilor live, producţiile muzicale sunt, în general, de calitate… Cred că va fi un concurs foarte strâns! Să ne dorim să învingă cel mai bun, nu neapărat cel mai cunoscut sau cel mai difuzat!”, încheie interpreta.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum o ora
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum o ora
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum o ora
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

Șeful IPJ Alba, comisarul șef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcție

Adevarul acum 20 minute
Schimbări la șefia Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Comisarul șef Florin Dogaru a fost înlocuit din funcție, au transmis miercuri, 19 iunie, pentru Agerpres, surse din cadrul instituției.

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum 40 minute
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Primul model electric al companiei Ferrari va costa peste 500.000 de euro

Mediafax acum o ora
Prima maşină electrică a Ferrari va costa cel puţin 500.000 de euro, a declarat o sursă pentru agenţia Reuters. Producătorul auto de lux se pregăteşte să deschidă o fabrică care va produce acest model şi ar putea creşte producţia grupului cu până la

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe: activități preventive în județ

Botosani News acum o ora
Astăzi, 19 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventiv-informative în rândul cu cetățenilor, oferindu-le sfaturi pentru siguranța locuințelor. Ziua Europeană

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

36°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°